Devenind o tradiţie ca în perioada lunilor noiembrie-decembrie se realizează campania de donare a sângelui şi de informare privind donarea voluntară, Academia de Studii Economice din Moldova îndeamnă Comunitatea Academică să se alăture Campaniei.
Donatorii sunt aşteptaţi în ziua de marţi, 29 noiembrie 2022, începând cu ora 8:30, în ASEM, Aula blocului A, str. G. Bănulescu-Bodoni, 61.
Măsura dată reprezintă un act civil de valoare, care poate duce la schimbarea atitudinii comunităţii faţă de donarea sângelui, iar participarea în această măsură ar fi o acţiune respectată şi înalt apreciată de întreaga societate.
Amintim că, toți doritorii de a dona sânge trebuie să dețină la sine un act de identitate.
ASEM îndeamnă întreaga comunitatea academică la donarea de sânge benevolă, în schimbul unei satisfacţii morale şi conştientizării faptului, că au contribuit la salvarea unor vieţi umane.