Competiții la badminton în cadrul Campionatului cadrelor didactice și a colaboratorilor ASEM 2025

În data de 11 martie 2025 au avut loc competițiile la badminton în cadrul Campionatului cadrelor didactice și a colaboratorilor ASEM 2025.

La competiție au participat 6 echipe, cu un număr de 17 de participanți, iar rezultatele sunt următoarele:

Locul I – Facultatea Tehnologii Informaționale și Statistică Economică: Tacu Mariana, Baractari Anatol;

Locul II – Colegiul Național de Comerț al ASEM: Calistru Constantin, Spivac Aliona, Salcuțan Aliona;

Locul III – Facultatea Economie Generală şi Drept: Bazatin Sabina, Grâu-Panțureac Maria, Postolachi Gheorgie;

Locul IV – Facultatea Business și Administrarea Afacerilor: Iordachi Silvia, Serduni Sergiu;

Locul V – Facultatea Relații Economice Internaționale: Pîrlog Angela, Hachi Mihai;

Locul VI – Facultatea Contabilitate: Frunze Rodica, Iacumovschi Anatol, Buga Corneliu.

Evenimentul a fost un prilej excelent pentru consolidarea relațiilor dintre colegi și promovarea unui stil de viață activ în rândul angajaților universității. 

Organizatori: Departamentul Educație Fizică și Sport.

Felicitări tuturor echipelor pentru implicare și performanță!