Concursul Studențesc „Contabilitatea și analiza economico-financiară în culori”

CREATIVI, SÂRGUINCIOŞI, INGENIOȘI ŞI TALENTAȚI SUNT STUDENȚII ASEM-iști, BUNI NU DOAR LA CARTE DAR ȘI ÎN ACTIVITĂȚI EXTRACURICULARE!
Astăzi, cea dea VI-a ediție a Concursului Studențesc „Contabilitatea și analiza economico-financiară în culori” a adunat 6 echipe energice, inteligente și iscusite pentru a-și demonstra produsul la care au lucrat pe parcursul semestrului.


Anul acesta, dr., conf. univ. Nelea CHIRILOV a provocat studenții să participe cu activități creative la concursul studențesc, acesta fiind găzduit de Cercul Științific Studențesc „Contabilitate” din cadrul  Departamentului „Contabilitate, Audit și Analiză Economică”, moderat de către conf. univ., dr. Svetlana MIHAILA și asist. univ. Stela CARAMAN.

Studenții au fost salutați călduros și felicitați pentru curaj și implicare de către Șefa Departamentului „Contabilitate, Audit și Analiză Economică” – dr., conf. univ. Liliana LAZARI.


În concurs au fost implicate 6 echipe fiind formate din studenții anului III ai Facultății „Contabilitate” și 4 echipe fiind formate din studenții anului III din cadrul Facultății „Finanțe”.

Culori, zâmbete, emoții și multe surprize – aceasta au fost atributele evenimentul studențesc de astăzi, studenții manifestându-se prin originalitate, spirit de echipă, asiduitate și talent, toate fiind transpuse prin produsele elaborate: video-uri, poezii, quiz-uri, emisiuni și altele.


Studenții ASEM-iști au dat dovadă de inițiativă și dorință de a se manifesta, vizitând locuri spectaculoase și autentice pentru a crea niște lucrări de calitate, cum ar fi: Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”, Vinăria „Chateau Vartely”, Complexul muzeal „Orheiul Vechi”, „Epoca de Piatră” și locuri frumoase din inima Chișinăului. De asemenea, în cadrul quiz-urilor, cei mai activi studenți s-au învrednicit cu cadouri.
Frumoși, energici, asortați și emoționați, așa u fost studenții azi, au demonstrat că sunt o voce, că pot crea, inventa, cânta și experimenta! Iar pentru aceste reușite, din partea Cercului Științific Ştudenţesc „Contabilitate” li s-au înmânat diplome de mulțumire de către dr., conf. univ. Liliana LAZARI și dr., conf. univ. Svetlana MIHAILA.