Conferinţa studenţească „Drepturile omului: de la concept şi exigenţe la distorsiuni şi orientări contemporane”

Departamentul „Drept” al Facultății „Economie Generală şi Drept”, ASEM, împreună cu ELSA ASEM și Centrul de Studii Constituționale și Educație a Drepturilor Omului, Vă invită la Conferința Studențească – „Drepturile omului: de la concept și exigențe la distorsiuni și orientări contemporane”. Evenimentul este dedicat aniversării a 70 de ani a profesorului universitar Boris Negru, jurist, expert în drept constituțional, deținător al ”Ordinului Republicii”.
Ziua Internațională a Drepturilor Omului, celebrată anual la nivel mondial, marchează adoptarea și proclamarea, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, elaborată sub egida ONU. Având o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan internațional, aceasta reprezintă prima consacrare globală a drepturilor omului, fundament juridic internațional, prevederile căreia se regăsesc transpuse în textul Constituției Republicii Moldova.
 
În calitate de invitat va participa Marieta SAFTA, prim magistrat-asistent al Curții Constituționale din România, doctor în drept, conferențiar universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” România, membru al Școlii Doctorale Drept al Academiei de Studii Economice din București.
 
Conferința se va desfășura la data de 10 decembrie 2021, începând cu ora 11:00, în regim mixt: cu prezență fizică în sala 203, blocul „F” și online.
 
Pentru înregistrare, completați formularul: https://forms.gle/wvFHCGdsCq3ReE2v5