Consolidarea relaţiilor de parteneriat dintre ASEM şi Universitatea din Bucureşti

Rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei (ASEM), dr.hab., prof.univ., academician, Grigore BELOSTECINIC a avut astăzi, 30 iunie, o întrevedere cu Rectorul Universităţii din Bucureşti (UB), dr., prof.univ., Marian PREDA.

Întâlnirea a urmărit stabilirea de obiective pentru colaborarea academică dintre ASEM și UB, în vederea implementării proiectelor de dezvoltare comune.

Astfel, unul dintre obiectivele colaborării dintre UB și ASEM vizează inițierea unor programe de dublă diplomă. Absolvenții acestor programe vor putea beneficia atât de o diplomă emisă de Universitatea din București, cât și de o diplomă din partea Academiei de Studii Economice a Moldovei.

De asemenea, s-a discutat despre noi direcții de cooperare, asupra cărora s-a convenit în cadrul dialogului, subliniindu-se că acestea vor consolida în continuare relațiile dintre instituţii.

Dialogul dintre cei doi omologi – profesorul Marian Preda, Rectorul UB și Rectorul ASEM, dr.hab., prof.univ., academician, Grigore Belostecinc – a vizat, și dezvoltarea proiectelor de viitor cu implicarea facultăților în proiecte bilaterale și activități comune.

La întrevedere au mai participat: Laura COMĂNESCU, prof. univ. dr. hab., Prorector Programe de studii și Practica studenților, Universitatea din Bucureşti, Ala COTELNIC, dr. hab., prof. univ., Prim-prorector cu activitate didactică, ASEM şi Dorin VACULOVSCHI, dr., conf.univ.,  șeful departamentului Resurse Umane, Afaceri publice şi Comunicare, ASEM.