În anul 2025 Corul CANTABILE – ASEM celebrează o frumoasă aniversare – 15 ani de activitate!
Fondat la 1 noiembrie 2009 în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, sub îndrumarea excepțională a doamnei dirijor Elena Marian și a maestrului de concert Vitalie Mosiiciuc, Corul CANTABILE este constituit din studenți talentați, care au îndrăgit cu adevărat arta corală. În această perioadă, CANTABILE a impresionat atât personalitățile din domeniul muzical din țară, cât și din străinătate, prin evoluțiile pe care le-a avut. Repertoriul său cuprinde peste 300 de creații a compozitorilor clasici, naționali și universali din diferite perioade stilistice, precum și muzică pop.
De la apariţia sa şi până în prezent, formaţia corală a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Tocmai din acest motiv, CANTABILE se bucură de renume în țară și peste hotarele ei. Pe lângă numeroasele proiecte, festivaluri și concursuri naționale („Moldova are Talent”, „Colinde-Colinde”, „Pop Simfonic”, „A ruginit frunza din vii” etc.), corul CANTABILE a evoluat pe marile scene a zeci de țări, ocupând locuri de frunte la diverse concursuri internaționale de renume. Cu prilejul aniversării, Corul CANTABILE organizează un concert festiv, care va avea loc pe data de 21 februarie 2025 în incinta Sălii cu Orgă, la care sunt invitați toți admiratorii artei corale.
Comunitatea ASEM transmite cele mai sincere felicitări și aprecieri tuturor membrilor Corului CANTABILE pentru dedicarea, talentul și pasiunea cu care răspândiți arta corală! De-a lungul anilor, ați demonstrat că muzica poate să unească suflete, să inspire și să aducă frumusețe în viața tuturor celor care vă ascultă. Ne mândrim cu evoluțiile voastre remarcabile atât pe scenele din țară, cât și peste hotare, sunteți o adevărată comoară culturală și un exemplu strălucit pentru studenții și tinerii din Republica Moldova!
Vă dorim mulți ani înainte de succes, armonie și momente memorabile pe scenă! Să continuați să cântați cu aceeași pasiune și să bucurați inimile celor care vă ascultă!
La mulți ani, Corul CANTABILE!