În aceste zile senine și fierbinți de iulie Academia de Studii Economice din Moldova a sărbătorit realizările și succesele ABSOLVENȚILOR CICLULUI I, LICENȚĂ ai PROMOȚEI 2024!
Absolvenții au strălucit în toată splendoarea lor, îmbrăcați în robe academice, pregătiți să-și primească recunoașterea meritelor și să sărbătorească realizările lor de-a lungul anilor petrecuți la ASEM. Au pășit cu încredere și emoție podiumul pentru a primi diploma mult dorită, în fața înalților demnitari al Republicii Moldova, familiilor, prietenilor și profesorilor care i-au susținut pe tot parcursul acestei călătorii academice. Momentul în care diplomele au fost înmânate a fost încărcat de semnificație și solemnitate. Fiecare diplomă reprezintă munca asiduă, dedicarea și sacrificiile făcute de absolvenți pentru a ajunge la această etapă importantă a vieții lor. A fost un moment în care trecutul și viitorul s-au unit într-o singură clipă de triumf.
La festivitatea solemnă în calitate de oaspeți au participat:
- Maia SANDU, Președinta Republicii Moldova,
- Adriana CAZACU-ȚIGAIE, Secretar de stat în domeniul cercetării și inovării, Ministerul Educației și Cercetării,
- Ruslan COJOCARU, fondator TUCANO.
În mesajul pentru proaspeții absolvenți, Rectorul ASEM, dl Alexandru STRATAN, profesor universitar, doctor habilitat, membru corespondent al AȘM, a încurajat tinerii absolvenți să exceleze în plan personal și profesional și să se mândrească cu universitatea în care au învățat „Să fiți convinși, că tot ce ați învățat în acești ani la ASEM, este piatra de temelie pentru întreaga voastră viață.”
Președinta Republicii Moldova dna Maia SANDU a felicitat absolvenții Academiei de Studii Economice din Moldovei, menționând că exact acum 30 de ani era o absolventă la început de drum, după o studenție frumoasă la ASEM. Șefa statului a remarcat că astăzi, Republica Moldova se află la începutul unui alt drum – „știm ce ne dorim și încotro ne îndreptăm – vrem să construim Moldova Europeană”. „Și avem nevoie de entuziasmul, creativitatea și spiritul inovator al tinerilor cu pregătire solidă în domeniul economic” a mai subliniat Președinta Maia Sandu.
Cu mesaje de felicitare au venit oaspeții, regăsindu-se în trăirile și emoțiile de azi ale absolvenților ASEM, i-au îndemnat să poarte cu mândrie titlul de absolvent al ASEM, încurajându-i să exceleze în continuare atât profesional cât și personal.
Felicitări, DRAGI ABSOLVENȚI ASEM, pentru această realizare deosebită! Fie ca acest succes să fie doar începutul unui drum presărat cu realizări și satisfacții. Să aveți parte de multe oportunități și să vă urmați pasiunile cu încredere.
Voi sunteţi mândria noastră!
Noi suntem ASEM!