18 noiembrie 2022 este o zi remarcabilă pentru Academia de Studii Economice din Moldova – a avut loc inaugurarea unei săli de studii în memoria Profesorului Viorel Ţurcanu, doctor habilitat în științe economice, ex-prorector, decan, șef-catedră, un bun profesionist în domeniul contabilității.
În cadrul evenimentului de comemorare, discursurile celor prezenți au emanat recunoștință și profund respect față de prestația profesională a regretatului Viorel Ţurcanu – un intelectual de prestigiu, cu o concepție de viață şi de muncă inconfundabilă, specialist remarcabil ce a lăsat o amprentă puternică asupra tuturor.
Comunitatea ASEM cinsteşte cu mult respect și venerație memoria Profesorului Viorel Ţurcanu!
Organizator: Facultatea „Contabilitate”, Departamentul „Contabilitate, Audit şi Analiză Economică”, ASEM.