Investind în educația financiară a tinerei generații și continuând seria de proiecte dedicate formării profesionale în învățământul superior, în Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), a fost inaugurat Student Lab maib. Spațiul reprezintă o simulare întocmai a unei sucursale reale a băncii, unde studenții urmează să petreacă lecții practice ce țin de activitatea bancară.
Student Lab este un „laborator bancar” dotat cu instrumentele și aplicațiile moderne utilizate zi de zi în sucursalele maib. Astfel, tinerii vor avea ocazia să testeze serviciile și produsele bancare în procesul de studii, având posibilitatea să înțeleagă modul de funcționare și aplicabilitate a bankingului de nivelul următor, cum evoluează procesele din cadrul băncii, optimizându-le continuu și, prin urmare, oferind experiențe mai simple și ușoare pentru clienți.
La terminalul de autoservire (TSS) studenții vor învăța despre integrarea diferitor servicii, operațiuni și parteneri în sistemul băncii, astfel încât clienții să poată realiza cât mai multe operațiuni bancare de sine stătător. La fel, un bancomat (ATM) real este instalat în incinta laboratorului bancar, ceea ce le va permite tinerilor să efectueze operațiuni cu cardurile bancare, precum și schimbul valutar al monedei și valutei.
Alexandru Stratan, Rectorul ASEM:
„Importanța parteneriatului dintre mediul de afaceri și universitate este benefică pentru dezvoltarea abilităților educaționale profesionale ale tineretului studios și cadrelor științifico-didactice, cât și pentru mediul de afaceri, în contextul în care ajută la sporirea procesului de pregătire și fortificare a calității forței de muncă, de care va beneficia ulterior acesta.
Astfel, suntem foarte bucuroși că ASEM este prima universitate, în care parteneriatul cu o instituție financiară, și anume maib, a rezultat în deschiderea primului laborator pentru studenți, de simulare a activității bancare.
Mulțumim pentru deschidere partenerului nostru maib pentru implementarea cu succes a acestui proiect acum la început de nou an universitar, ceea ce argumentează odată în plus, că investițiile în educație și cercetare constituie cea mai bună cale pentru edificarea unei economii competitive bazate pe cunoaștere.”
Giorgi Shagidze, Președintele maib:
„Mă bucur că reușim astăzi să punem bazele unui proiect important pentru dezvoltarea capacităților viitorilor specialiști bancari și, astfel, contribuim inclusiv la creșterea educației financiare în rândul tinerilor. Continuăm să fortificăm parteneriatul durabil cu ASEM pentru o mai bună pregătire profesională a studenților și crearea condițiilor optime de studii simulând mediul real de business.
Prin crearea Student Lab ne-am propus să ne implicăm mai mult în procesul educațional, astfel încât să le oferim studenților șansa să aplice cunoștințele în practică chiar de pe băncile facultății. Avem certitudinea că în acest fel programul educațional se va alinia standardelor internaționale, iar universitățile vor pregăti specialiști înalt calificați pentru domeniul financiar-bancar al țării”.
Cu discursuri au mai fost prezenţi: Grigore BELOSTECINIC, Ex-Rector al ASEM, dr. hab., prof.univ., academician, care a fost implicat şi a iniţiat procesul încă de la începutul proiectului Student Lab maib; Aliona STRATAN, Prim-vicepreşedinte maib şi Svetlana BODACI, Director HR, maib.
În cadrul Student Lab vor fi organizate workshopuri despre produsele și serviiciile bancare. De exemplu, o bună parte din lecțiile practice se vor desfășura pe tematica emiterii creditelor, tinerii urmând a fi instruiți despre pașii cheie care trebuie urmați în procesul de analiză a clientului și de acordare a unui credit bancar, în funcție de diverse necesități ale clientului.
O altă sferă de învățare în incinta Student Lab va fi cea a vânzărilor directe. Studentul, în rolul său de potențial angajat al unei bănci, va avea acces la instrumentele de lucru Creatio, T24, cu ajutorul cărora va putea presta toate serviciile bancare clienților. De asemenea, la Student Lab vor fi organizate lecții publice susținute de specialiștii maib în cadrul acordului de parteneriat stabilit de cele două instituții acum un an, pentru implementarea în comun a unei serii de proiecte academice, de cercetare şi educaţionale.
ASEM şi maib vor continua parteneriatul durabil prin alinierea programelor de studii la cerințele pieței muncii, prin consultarea programelor disciplinelor din domeniul bancar la ciclul I și II de studii, precum și prin oferirea programelor de practică studenților și integrarea în cadrul programului de internship.