În data de 24 septembrie, în Academia de Studii Economice a Moldovei a avut loc lansarea lucrării „Managementul Demografic (în baza studiilor din Republica Moldova)”, autori:
- Matei Constantin, dr. hab., prof. univ., Institutul de Ecologie şi Geografie;
- Sainsus Valeriu, dr., conf. univ., Academia de Studii Economice din Moldova;
- Hachi Mihai, dr., conf. univ., Academia de Studii Economice din Moldova, Institutul de Ecologie şi Geografie;
- Postică Maia, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova;
- Morozan Stela, drd., Academia de Sttudii Economice din Moldova, Institutul de Ecologie şi Geografie.
Intenţia lansării acestui studiu a constat în dezvoltarea unei noi direcţii a ştiinţei contemporane – Managementul Demografic. Proiectul a pornit de la ideea, potrivit căreia studiile realizate în cadrul naţional cu referire la problematica demografică sunt puţine şi au o apariţie, mai degrabă haotică, decât sistemică, iar dezvoltarea studiilor ar fi trebuit să pornească de la necesităţile interesului geodemografic naţional.
Această lucrare a fost elaborată în cadrul Programului de Stat 20.8009.7007.11 (2020 – 2023) „Evaluarea stabilităţii ecosistemelor urbane şi rurale în scopul asigurării dezvoltării durabile”, de către membrii Laboratorului Impact Ecologic şi Reglementări de mediu în colaborare cu Academia de Studii Economice a Moldovei.