Lansarea monografiei bibliografice ILIE COSTAŞ: OM DE ŞTIINŢĂ ŞI PEDAGOG NEOBOSIT LA CEA DE-A 75-A ANIVERSARE

Cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a informaticianului, cercetătorului ştiinţific Ilie COSTAŞ, doctor habilitat, profesor universitar la departamentul Tehnologii Informaţionale şi Managementul Informaţiei,  academician al Academiei de Informatizare pe lângă ONU, în ASEM a avut loc ceremonia de lansare a monografiei bibliografice ILIE COSTAŞ: OM DE ŞTIINŢĂ ŞI PEDAGOG NEOBOSIT LA CEA DE-A 75-A ANIVERSARE.

Evenimentul s-a desfăşurat cu participarea mai multor personalităţi marcante din domeniul tehnologiilor informaţionale şi a constituit un bun prilej pentru colegi de a-şi exprima recunoştinţa pentru activitatea multidimensională a profesorului universitar Ilie COSTAŞ şi contribuţia sa în dezvoltarea ştiinţei şi învăţământului universitar în domeniul informaticii. Pe lângă experienţa profesională bogată, rezultatele marcante obţinute în cei 51 de ani de activitate ştiinţifică şi pedagogică, dumnealui e omul, care întruneşte cele mai alese calităţi morale, cum ar fi verticalitatea şi integritatea, demonstrând în toate activităţile sale un nivel înalt de principialitate, responsabilitate şi exigenţă.

Cu discursuri de apreciere, de felicitare şi admiraţie au venit: academicianul Grigore BELOSTECINIC, dr. hab., prof. univ., Natalia CHERADI, dr., director al Bibliotecii Ştiinţifice a ASEM, Zinovia TOACĂ, dr. conf. univ, decanul Facultăţii Tehnologii Informaţionale şi Statistică Economică, dar şi alte personalităţi.

Scopul lucrării lansate constă în prezentarea unei imagini cât mai complete a personalităţii Ilie COSTAŞ. Reperele orientative pentru doritorii de a consulta conţinutul acestei monografii aniversare sunt prezetate în compartimentele de bază ale lucrării: Prezentare generală, Activitatea ştiinţifică şi didactică a profesorului universitar Ilie COSTAŞ, Spicuiri biografice, Reflecţii despre activitatea profesorului Ilie COSTAŞ, Evenimente importante din viaţă şi activitate în imagini, Publicaţii.

Autorii monografiei speră că lucrarea va prezenta interes atât pentru specialiştii, pedagogii şi cercetătorii ştiinţifici din domeniul informaticii, cât şi pentru studenţii care intenţionează să-şi facă o carieră în acest prestigios domeniu, care în timp va spori ca importanţă pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi a cunoaşterii.