Lecție publică „MANAGEMENTUL EVENIMENTELOR”

Astăzi, 10 mai 2022, în Academia de Studii Economice din Moldova s-a desfăşurat Lecția publică „MANAGEMENTUL EVENIMENTELOR”, avându-l în calitate de invitat special pe Şeful departamentului „Comunicare” Î.M. EFES Vitanta Moldova Brewery S.A. Ion CARP.

În cadrul evenimentului, au fost abordate subiecte actuale, de interes, legate de procesul organizării evenimentelor, incluzând etapa de targetare, bugetare, programare, locaţie, marketing, coordonare, cu descrierea amănunţită a fiecăreia dintre acestea. De asemenea, studenţii au aflat detalii din culisele Î.M. EFES Vitanta Moldova Brewery S.A., importante în asigurarea vizibilităţii, promovarea imaginii, asigurarea unei comunicări corespunzătoare cu publicul ţintă a celui mare producător de băuturi din Republica Moldova, parte a grupului Efes.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul „Management si Antreprenoriat” din cadrul Facultăţii „Business şi Administrarea Afacerilor”.