Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost înființată în 1991 și s-a impus pe parcursul celor peste 30 ani de existență ca fiind cea mai reprezentativă și prestigioasă instituție din domeniul învățământului economic superior din Republica Moldova.
Este de o maximă actualitate problema relevanței educației oferite în Republica Moldova, iar sistemul educațional universitar are un rol prioritar pentru a răspunde realităților zilei contribuind la dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere și trebuie să devină un catalizator al creșterii economice durabile și un factor prioritar în sporirea competitivității pe plan intern şi internațional. O instituție de învățământ superior trebuie să fie o organizație dinamică, capabilă să răspundă la cerințele societății privind direcțiile de dezvoltare către un stat modern și asigurarea unui nivel de viață calitativ pentru cetățenii țării noastre.
Un rol incontestabil în obținerea rezultatelor instituției le-a revenit celor trei rectori ai ASEM – Paul Bran, Eugeniu Hrișcev și Grigore Belostecinic, precum și întregului colectiv de cadre didactice și științifico-didactice, personalul administrativ și auxiliar.
În prezent, Academia de Studii Economice din Moldova constituie un complex universitar modern, în cadrul căruia activează 6 facultăți cu 15 departamente, Școala Masterală de Excelență în Economie și Business, Colegiul Național de Comerț, Școala de Formare Continuă, 7 centre, 10 servicii, 2 Consorții universitare: Școala Doctorală în Drept, Științe Politice și Administrative; Școala Doctorală în Științe Economice, Școala Superioară de Turism și Servicii Hoteliere, StudentHUB, 2 incubatoare de afaceri, un centru de Business, SmartCaffe, FinTECH și alte subdiviziuni. ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită dintr-o bogată bibliotecă științifică, un departament de tehnologii informaționale dotat cu tehnică performantă, câteva centre de formare continuă și consultanță, alte subdiviziuni, 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern; 7 cămine, fiecare cu sală de meditații; 2 complexe sportive moderne; 30 de săli de calculatoare, conectate la Internet; un centru curativ consultativ; o bază de odihnă etc. ASEM este un brand cu care se mândresc peste 70 mii de absolvenți din 1992 încoace. Astăzi, la ASEM, își fac studiile peste 7 mii de studenți, masteranzi și doctoranzi, activează 20 de doctori habilitați și peste 150 doctori în științe.
Este firesc, că performanțele ASEM au fost posibile datorită efortului colectiv al echipelor de conducere ale instituției noastre, dar și a întregii comunități academice, inclusiv a studenților, masteranzilor, doctoranzilor, celorlalte categorii de personal. Avem multe avantaje ca poziția bună geografică, marea diversitate a programelor de studii, cercetări științifice importante, personalul universitar de foarte bună calitate, studenți bine pregătiți și competitivi, instituție cu nume în clasamente internaționale și care a făurit pentru societate personalități (miniștri, prim-miniștri, președinți de țară etc.). Această situație ne onorează și, totodată, ne obligă să gândim strategii și programe de management universitar, care ar consolida poziția actuală și performanțele obținute și ar cataliza dezvoltarea în continuare a instituției pe toate dimensiunile, inclusiv procesele educaționale și de cercetare-inovare-dezvoltare, învățarea continuă în condițiile de schimbare permanentă și de creștere a concurenței, management eficient axat pe principii proactive. Dispunem de resurse, competențe și condiții pentru ca să devenim un centru educațional și științifico-cultural creativ, inovativ, atractiv, marcat de o continuă dezvoltare.
Relațiile cu partenerii noștri au constituit un suport durabil pentru implementarea metodelor performante de predare și promovare a principiilor economiei moderne, iar, în cadrul schimburilor academice, numeroși profesori și studenți au efectuat stagii la universități de prestigiu în străinătate.
În acord cu nevoia de modernizare, în ASEM s-a produs o schimbare de paradigmă cu privire la calitatea programelor de studii, modalitățile de evaluare și finanțare a proiectelor de cercetare, precum şi la cele de ghidare în carieră.
Dincolo de activitățile didactice și de cercetare remarcabile derulate până în prezent, dincolo de premiile, distincțiile și recunoașterile obținute de-a lungul timpului, dincolo de clasamentele europene și internaționale în care reprezentăm onorabil Republica Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova este o comunitate. O comunitate care și-a sedimentat identitatea și care și-a construit un sistem de valori durabil, fundament al reputației binemeritate de leagăn al calității educaționale și științifice. O comunitate care și-a asumat rolul de deschizător de drumuri, de catalizator al ideilor valoroase și de promotor al excelenței.
Cu deosebit respect,
Rector, dr. hab., prof. univ.,
membru corespondent al AȘM
Alexandru STRATAN
Vezi şi Misiune şi Viziune