Oportunitățile pentru tineri: stagiile de practică în instituțiile statului, grație programului pilot de burse lansat de Uniunea Europeană în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, au fost discutate astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița, administraţia Academiei de Studii Economice din Moldova şi studenţii ASEM.
Evenimentul a început cu mesajul Rectorului ASEM, Alexandru Stratan, dr. hab, prof. univ., membru corespondent al AŞM, care a salutat prezenţa înalţilor oficiali prezenţi la eveniment, menţionând faptul că tineretul studios este cel care stă la baza tuturor progreselor, iar pentru Republica Moldova, aceştia reprezintă o resursă extrem de importantă. Totodată, a prezentat aprecierile pentru faptul că statul doreşte să investească în potenţialul tinerilor, iar investiţiile în educaţie, cultură şi cercetare, vor asigura pe termen lung o dezvoltare durabilă a economiei şi echitabilă din punct de vedere social.
În cadrul discuțiilor, Natalia Gavrilița a reiterat importanţa participării tinerilor în cadrul stagiilor de practică şi necesitatea provocărilor noi în trasarea unui parcurs profesional de succes. Totodată, Prim-ministra a vorbit despre studiile, calea parcursă şi cariera în serviciul public, împărtăşind cu studenţii o parte din experienţele personale.
Manifestaţia a fost moderată de Daniel Funeriu, Înalt Consilier UE în domeniul Educaţiei şi Cercetarii, iar cu comunicări au mai participat:
– Irina Cruceru – ataşat, manager de programe, Delegaţia Uniunii Europene
– Pawel Wojtunik, Înalt Consilier UE în domeniul anticorupţie
În cadrul stagiilor de practică în instituţiile statului studenții din anul III și IV (licență), masteranzii, precum și proaspeții absolvenți pot efectua stagiile în instituțiile publice centrale ale Republicii Moldova, pentru o perioadă de două luni. Beneficiarii programului de burse vor fi ghidați în activitatea lor de către Înalții Consilieri ai Uniunii Europene. Programul de stagii pentru tineri în instituțiile publice este inițiativa comună a Uniunii Europene și a Guvernului Republicii Moldova.
Programul oferă tinerilor posibilitatea de a obține o imagine din interior a activităților și responsabilităților administrației publice şi de a lucra, timp de două luni, împreună cu funcționarii publici în domenii precum: economie, educație, mediu, integrare europeană, politici de reintegrare, infrastructură și dezvoltare regională ș.a.
Stagiul de practică se va desfăşura în perioada iunie – august 2022, iar bursele oferite stagiarilor sunt finanțate integral de către Uniunea Europeană.
Inițiativa de implicare a tinerilor prin stagii de practică în cadrul instituțiilor statului din Republica Moldova a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022, marcat și în Republica Moldova, care încurajează participarea pro-activă a tinerilor în toate activitățile de ordin social, economic și administrativ.
Dosarele de participare, care includ CV-ul și o scrisoare de motivare, vor fi expediate la info@eu-advisers.md, cu mențiunea “Burse”, până pe 27 mai 2022. Candidații pre-selectați vor fi ulterior invitați la proba de interviu.
Detalii cu privire la criteriile de eligibilitate și procedura de depunere a dosarelor pot fi găsite la www.eu-advisers.md.