Reprezentanţii ASEM participă în cadrul forumului FORMĂRILOR ŞI ANGAJABILITĂŢII FRANCOFONE

Timp de trei zile, 25-27 mai 2022, reprezentanţii ASEM participă în cadrul forumului FORMĂRILOR ŞI ANGAJABILITĂŢII FRANCOFONE.

Evenimentul are ca scop promovarea calității formării profesionale, inserția profesională a tinerilor şi formarea unei viziuni clare a studenţilor şi elevilor referitor la numeroasele oportunități de a-și urma studiile superioare în limba franceză la universitățile din Republica Moldova, cu posibilitatea de a se încadra în mediul științific francez și de a avea o carieră de succes în domeniul ales, suplimentată cu cunoștințe temeinice de limbă franceză.

Totodată, sunt organizate diverse activităţi cu participarea vorbitorilor internaţionali şi locali: ateliere tematice de prezentare a formărilor francofone, cafenea francofonă animată de către un lector de limba franceză nativ, mărturii ale foştilor absolvenţi, mese rotunde care vor permite discuţii asupra temelor de interes pentru continuarea studiilor în cadrul învăţământului superior francofon şi atuurile pe care le reprezintă limba franceză în plan profesional dar şi pentru susţinerea dezvoltării ţării.

Organizarea Forumului este posibilă grație Biroului Naţional al Agenției Universitare a Francofoniei, Alianței Franceze din Moldova, Camerei de Comerț și Industrie Franța – Moldova, Ambasadei Franței în Republica Moldova și Institutului Francez din Paris.