Simpozionul Științific Internațional al Tinerilor Cercetători, ed. a XXIII-a: o tradiție a excelenței științifice

În perioada 11–12 aprilie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a găzduit ediția a XXIII-a a Simpozionului Științific Internațional al Tinerilor Cercetători.

Cu un număr record de 298 participanți și 271 lucrări prezentate, simpozionul din acest an a confirmat interesul tot mai crescut al tinerilor pentru cercetarea academică și implicarea activă în dezvoltarea domeniilor economice, sociale și tehnologice.

În mesajul de salut din cadrul deschiderii Simpozionului, doamna Victoria COCIUG, prorector pentru cercetare și parteneriate al ASEM, a evidențiat rolul esențial al tinerilor în dinamizarea și reînnoirea procesului științific. „Tinerii reprezintă nucleul regenerării comunității academice. Implicarea lor activă în cercetare este nu doar necesară, ci și strategică pentru dezvoltarea durabilă a societății bazate pe cunoaștere”, a declarat dna prorector.

Evenimentul a oferit tinerilor cercetători o platformă valoroasă pentru schimb de idei și bune practici, dar și prezentarea rezultatelor cercetării personale prin dialog și comunicare. Temele abordate au reflectat preocupările actuale ale societății, de la sustenabilitate economică și transformări digitale până la etică în afaceri și inovație în educație.

Simpozionul a demonstrat că tinerii din ASEM sunt pregătiți să devină liderii cercetării de mâine, contribuind cu idei inovatoare și abordări moderne la dezvoltarea cunoașterii.

Felicităm toți participanții și mentorii care i-au ghidat, și ne exprimăm recunoștința pentru pasiunea, curiozitatea și rigoarea științifică demonstrate!