În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua ASEM (aniversarea a 31 ani de la fondare) și Ziua Economistului, astăzi, 19 septembrie 2022 în ASEM s-a dat start expoziției cu vânzare a cărții academice, care va fi deschisă până pe data de 24 septembrie.
La ceremonia de deschidere a fost prezentă conducerea ASEM şi au venit cu mesaje: Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AŞM şi Prorectorul pentru Cercetare şi Parteneriate, Victoria COCIUG, dr., conf. univ.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Științifică și Serviciul Știință ASEM, care a iniţiat un program de o asemenea anvergură pentru promovarea cărții tipărite în arealul academic al Republicii Moldova.
În program: expoziţii de carte, vânzare de carte, prezentări, reviste bibliografice.
Participă rețeaua de librării LIBRARIUS care colaborează cu peste 300 edituri din străinătate, cât și cu peste 130 edituri autohtone.
Expoziția va fi deschisă pentru public zilnic, între orele 10.00 şi 16.00 în Aula ASEM, Bloc A, parter.
Accesul publicului este liber.