Studenții ASEM în vizită de studiu la Biroul Vamal „Centru”

La 30 noiembrie curent, studenții anului IV, învățământ cu frecvență, specialitatea „Drept”, Facultatea „Economie Generală și Drept”, ASEM, au efectuat o vizită de studiu la Biroul Vamal „Centru”, postul vamal Leușeni.

Studenții au fost familiarizați cu activitatea postului vamal și concomitent au participat la efectuarea controlului vamal. Astfel, funcționarii vamali au explicat și au demonstrat modul și tipurile de realizare a controlului vamal. Evenimentul a inclus și un itinerariu în cadrul Muzeului din cadrul postului vamal Leușeni, unde sunt expuse obiecte și bunuri deosebite și inedite, reținute în cadrul controlului vamal, timp de zeci de ani.

Denis Margarint a menționat: ”Am avut parte de o vizită utilă, care a adus claritate, nouă, viitorilor absolvenți de la specialitatea “Drept”, cu privire la ceea ce înseamnă să fii un inspector vamal și cum se desfășoară întreaga activitateAm simțit toată deschiderea angajaților postului vamal, prin faptul că am fost ghidați de șeful Vamei Leușeni și de șefii de departamente care au fost foarte receptivi și ne-au răspuns la întrebările acordate. De altfel am reușit să combatem mituri și stereotipuri care planează asupra activității inspectorilor vamali”.

”Asemenea activități sunt foarte captivante, or, avem posibilitatea să fim ”martorii” unor procese, la fața locului. Astfel, am avut ocazia să vedem zona de control pentru efectuarea controlului vamal fizic și marfar. Exponatele și istoria muzeului m-au impresionat îndeosebi, deoarece acolo am descoperit cât de inventivi ar putea fi persoanele în momentul traversării frontierei. Aducem sincere mulțumiri organizatorilor și gazdei acestei vizite”, a adăugat Gabriela Solomon, o altă participantă.

”Vizita de studiu a fundamentat cunoștințele teoretice, acumulate la cursul de ”Drept vamal”. Adresăm mulțumiri deosebite colaboratorilor vamali, șefilor adjuncți: Artiom Popenco, Andrei Cravțov, Eugen Guranda, care, prin împărtășirea din experiența profesională, sfaturile oferite și încurajările de a opta pentru o carieră în Serviciul Vamal, ne-au trezit un interes și mai mare pentru domeniul studiat”, a concluzionat Cătălina Guțu.

Viorel Sîrghii, lector universitar, doctor în drept, a subliniat despre impactul acestor vizite tematice care contribuie la creșterea profesională a studenților, dar și în trasarea unor noi obiective în domeniul carierei.