Studenții ASEM în vizită de studiu la Ministerul Finanțelor

Curioși, dornici de noi oportunități, deschiși noilor provocări, 30 de studenți de la facultatea Economie Generală și Drept, specialitățile: Drept, Economie Generală, Administrație Publică, au efectuat o vizită de studiu la Ministerul Finanțelor, la 22 mai curent.

În dialog cu participanții, Ministrul Petru ROTARU, a relatat despre importanța activităților ministerului pe care îl conduce, despre relevanța politicilor de formare și gestionare a finanțelor publice, îndeosebi în contextul alinierii cadrului juridic existent la prevederile acquisului european și transpunerea, ajustarea acestora în legislația Republicii Moldova.

Aliona MOISEI, șefa direcției Resurse Umane, a punctat despre oportunitățile oferite studenților și tinerilor specialiști: posibilități de angajare, stagii de practică, schimb de experiență, activități de voluntariat.

Studenții au avut posibilitatea să participe la o discuție constructivă, au adresat întrebări și s-au arătat interesați de a aplica la proiectele propuse de echipa ministerului.

Vizita de studiu, coordonată de Alina CODREANU, lector universitar, Departamentul Drept, se încadrează în șirul de activități extracurriculare, realizate în scopul familiarizării studenților cu activitățile organelor administrației publice și valorificării parteneriatelor durabile.