Studenții Facultății TISE la întâlnirea cu reprezentanții companiei Cedacri International

În data de 29 februarie a.c., reprezentanții companiei Cedacri International au avut o întâlnire cu studenții Facultății Tehnologii Informaționale și Statistică Economică, în cadrul căreia s-au discutat oportunități de recrutare și planuri pentru organizarea unui training în vederea angajării ulterioare în cadrul companiei.

Lucia Malic, Manager HR al Cedacri International, a prezentat o imagine de ansamblu asupra filosofiei și valorilor companiei, evidențiind importanța dezvoltării profesionale continue și a angajării celor mai buni și motivați profesioniști în echipa Cedacri.

Natalia Lozinschi, Manager IT, a discutat despre proiectele tehnologice actuale ale companiei și a evidențiat domeniile în care studenții interesați de o carieră în IT ar putea aduce contribuții semnificative. 

Vasile Chiosa, Programator Banking, a împărtășit din experiența sa personală în cadrul Cedacri International și a oferit studenților perspective reale asupra mediului de lucru și a oportunităților de dezvoltare profesională din industrie.

Pe parcursul întâlnirii, s-a discutat și despre planurile companiei de a organiza un training specializat, pentru a pregăti viitorii profesioniști, care ar corespunde cerințelor specifice ale industriei IT și pentru a facilita o tranziție lină spre mediul de lucru al companiei  Cedacri International. 

Compania Cedacri International își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea tinerilor talente din domeniul IT și continuă să ofere oportunități unice de carieră pentru cei pasionați de tehnologie.