La data de 20 septembrie a fost desfășurată activitatea de diseminare cu subiectul „Rolul educației financiare în dezvoltarea competențelor antreprenoriale” cu elevii claselor a 12-a din cadrul Liceului Teoretic „Mihail Berezovschi” din mun. Chișinău.
Evenimentul a fost organizat de Facultatea Finanțe prin intermediul proiectului „Laborator Economic”, parte a programului național „UPSHIFT”, implementat de către TEKEDU, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu susținerea financiară a UNICEF Moldova.