La data de 7 noiembrie 2024, în Sala Senatului ASEM a avut loc ședința festivă, în cadrul căreia Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AȘM, a înmânat prestigiosul Cambridge Certificate de calificare lingvistică celor 20 de profesori ASEM care au susținut cu succes examenul. Acesta este un pas semnificativ în carierele lor și un exemplu de angajament față de excelența academică.
Obținerea unui certificat de la Cambridge este o recunoaștere internațională a competenței lingvistice avansate și a pregătirii profesionale. Acești profesori au demonstrat nu doar abilități lingvistice solide, dar și dorința constantă de a se perfecționa și de a oferi discipolilor cele mai bune condiții pentru a învăța și a evolua.
Acest certificat le va permite să îmbunătățească metodele de predare, să înțeleagă mai profund nevoile studenților și să contribuie la formarea unor tineri pregătiți pentru provocările unei lumi tot mai conectate.
În cadrul evenimentului Alexandru STRATAN a înmânat diplome de gratitudine pentru dedicație, contribuție și implicare substanțială în organizarea examenelor Cambridge doamnelor Angela PÎRLOG, dr., conf., univ., Șef Departament Limbi Moderne și Carolina ANDRONIC, asistent univ., formator, examinator Cambridge.
Adresăm felicitări cordiale profesorilor care au obținut Cambridge Certificate pentru efort, dedicare și perseverență!