Academia de Studii Economice a Moldovei anunță cu tristețe despre trecerea în lumea celor drepți, la 21 noiembrie 2020, la vârsta de 92 de ani, a celui care a fost Ion Petrescu, prof. univ., dr., Doctor Honoris Causa al ASEM.
Un Om de o înaltă ţinută intelectuală şi morală, a impresionat atât în aspect cantitativ, dovedind o productivitate excepţională a muncii, cât, mai cu seamă, în cel calitativ, prin profunzimea şi corectitudinea abordării problemelor din domeniul educaţiei şi cercetării economice.
Calităţile deosebite, dezvoltate prin educaţie, muncă asiduă, înaltă responsabilitate, înaltă moralitate şi profundul respect faţă de colegi, rămân a fi un exemplu.
Îmbinarea reuşită a activităţii practice cu cea de cercetare şi instruire, dorinţa de a transmite experienţa acumulată tinerei generaţii au poziţionat Profesorul Ion Petrescu drept intelectual al neamului din care facem parte.
Va rămâne pentru totdeauna un profesionist de excepţie şi un om luminos.
În aceste momente de mare tristețe, exprimăm sincere condoleanţe familiei îndurerate, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții.
Urmărește-ne pe Facebook