La 21 mai 2024, Departamentul Drept al ASEM, Facultatea Economie Generală și Drept în parteneriat cu Clinica Juridică de Consultanță în afaceri ASEM a organizat sesiunea de comunicări științifice studențești cu tema „Impactul crizelor asupra criminalității”. Evenimentul este deja la a șasea ediție, fiind organizat tradițional în cadrul disciplinei Criminologie de către titularul cursului, doamna Alexandra Tighineanu, dr. în drept, conf. univ.
Evenimentul a fost organizat în cadrul a două secțiuni, unde s-au înscris studenții anului II de la specialitatea Drept.
În prima parte a evenimentului, cu o comunicare detaliată și argumentată a venit doamna Liubovi JIGNEA-SUVEICĂ, comisar de justiție, Director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ministerul Justiției al Republicii Moldova. În cadrul discursului său, invitata le-a vorbit studenților despre cauzele criminalității minorilor, problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar în procesul de reintegrare a acestora în societate, dar și perspectivele Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea îmbunătățirii și perfecționării sistemului de execuție penală din Republica Moldova. Discuția a fost una foarte captivantă, constructive, studenții manifestând un real interes pentru subiectele abordate.
În cadrul celei de-a doua secțiune studenții înregistrați au pregătit comunicări, abordând subiecte actuale precum factori care pot influența relația dintre criză și criminalitate în Republica Moldova, criminalitatea feminină în perioade de criză, aspecte criminologice ale spălării banilor, impactul războiului din Ucraina asupra criminalității în regiune.
Tradițional, în cadrul disciplinei „Criminologie” studenții citesc romanul „Crimă și pedeapsă” de F. Dostoievski, astfel sesiunea s-a încheiat cu dezbateri privind caracteristica criminologică a infracțiunii descrise în lucrare.
Astfel de evenimente, oferă studenților posibilitatea de a reflecta asupra problemelor reale în domeniu , discuții în contradictoriu, argumentarea poziției, dezvoltarea spiritului gândirii logice și analitice, precum și oportunitatea propunerii soluțiilor și recomandărilor.