Ediția a V-a a Conferinței Științifice Internaționale „Dezvoltarea prin cercetare și inovare” IDSC 2024 s-a desfășurat la data de 23 august 2024, într-un cadru academic prestigios, reunind peste 80 de tineri cercetători (cu o agendă de peste 120 de participanți) din diferite țări, precum Republica Moldova, România, Spania, Ucraina, Bulgaria, Azerbaidjan, Pakistan și Australia.
IDSC 2024 a fost organizată de Școala Doctorală a Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, 5 universități din România: Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu; Universitatea din Cantabria, Spania și Centrul pentru Probleme Industriale de Dezvoltare al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, Kharkіv.
Ceremonia de deschidere a Conferinței a fost marcată de prezența unor personalități de rang înalt din mediul academic, precum:
- Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., Membru corespondent al AȘM, Rector al ASEM;
- Victoria COCIUG, dr., conf. univ., Prorector pentru Cercetare și Parteneriate, ASEM;
- Svetlana MIHAILA, dr., conf. univ., Director al Școlii Doctorale, ASEM;
- Liliana IONESCU-FELEAGĂ, dr., prof. univ., Decan al Facultății de Contabilitate și Sisteme de Informații de Gestiune, Universitatea de Studii Economice din București, România;
- Lucian-Aron BELAȘCU, dr. prof. univ., Director al Școlii Doctorale de Științe Sociale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, România;
- Natalia TRUSKINA, dr., Centrul pentru Probleme Industriale de Dezvoltare al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, Kharkіv, Ucraina.
În discursurile inaugurale, dumnealor au subliniat importanța cercetării și inovării în dezvoltarea societății contemporane, evidențiind rolul deosebit al doctoranzilor în avansarea cunoașterii. De asemenea, au apreciat inițiativa de susținere a acestora prin crearea unor platforme de schimb de idei, cum este această conferință.
Sesiunile de prezentare ale participanților din cadrul celor 5 secțiuni tematice – Economie și relații economice internaționale, Management și marketing, Finanțe și contabilitate, Drept, Cercetare postdoctorală – au fost urmate de discuții interactive și sesiuni de întrebări, care au permis un dialog constructiv între doctoranzi și experții prezenți.
Cea de-a V-a ediție a Conferinței a reprezentat un eveniment științific important, contribuind la creșterea rețelei academice internaționale. Tinerii cercetători au identificat noi idei de cercetare, au stabilit contacte valoroase și au primit inspirația necesară pentru a-și continua activitatea de cercetare în beneficiul societății.