ASEM a intrat în posesia Distincţiei de Excelenţă a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

Comerţ şi Industrie a Republicii

La data de 15 decembrie 2020, în Academia de Studii Economice a Moldovei s-a desfăşurat ceremonia de inaugurare oficială a primei expoziţii virtuale din ţară, ”Expo Business Moldova 2020”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI).

Scopul expoziţiei este de a pune în evidență și a promova cât mai multe produse și servicii din toate ramurile economiei naționale.

În cadrul evenimentului, Sergiu Harea, Preşedintele CCI a Republicii Moldova, a înmânat Rectorului ASEM, Grigore Belostecinic, DISTINCŢIA DE EXCELENŢĂ a Camerei de Comerţ şi Industrie pentru susţinerea şi promovarea business-ului autohton, dar şi pregătirea cadrelor pentru economia naţională.

Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic a adus mulțumiri conducerii CCI a Republicii Moldova pentru înaltul trofeu acordat drept dovadă a bunelor relații de parteneriat stabilite și dezvoltate de-a lungul anilor între instituții, prin organizarea în comun a unui număr mare de evenimente și implementarea mai multor proiecte, dar și a faptului că ASEM a fost una dintre instituțiile fondatoare ale CCI.

În discursul său, a menţionat că „Republica Moldova are nevoie să fie promovată în lume și merită să fie cunoscută inclusiv prin rezultatele pozitive pe care le au agenții economici, prin produsele de înaltă calitate și competitive ale acestora”. Totodată, a subliniat importanţa faptului că, „Pe lângă unele atribute specifice unei expoziții, precum oferirea oportunităților de expunere și promovare propriu-zisă a bunurilor economice, diseminarea de informații de către întreprinderile participante, negocierea și încheierea unor contracte de colaborare și de vânzare-cumpărare, ediția actuală a expoziției este una deosebită și printr-un program adițional variat, care prevede și organizarea unor forumuri de afaceri, mese rotunde, prezentare de companii, webinare, etc., și toate la fel, organizate online”.

Urmareste-ne pe Facebooc

La ceremonie au mai participat Vitalie Tarlev, Secretar de Stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, evenimentul culminând cu semnarea Acordului de colaborare dintre Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova cu Uniunea Camerelor Comerțului, Industriei și Burselor din Turcia, având drept scop susținerea şi promovarea mediului de afaceri din ambele ţări.