ASEM la Erasmus+ International Week, Arad (7–11 iulie 2025)

În perioada 7–11 iulie 2025, profesorii ASEM Oxana Barbaneagra, conferențiar universitar, doctor, decan al Facultății de Economie Generală și Drept, și conferențiar universitar, doctor, Tatiana Bucos, Departamentul Teorie și Politici Economice, au reprezentat ASEM la Erasmus+ International Week găzduită de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, România.

Evenimentul a reunit cadre academice, responsabili de relații internaționale și doctoranzi din opt țări. În afara workshopurilor tematice organizate de universitatea gazdă, au fost organizate sesiuni de networking care au deschis discuții pentru parteneriate noi, organizarea comună de evenimente științifice și depunerea unor proiecte internaționale ce vor amplifica vizibilitatea internațională a ASEM.

Echipa noastră a prezentat portofoliul educațional și de cercetare al universității și direcțiile strategice de colaborare propuse partenerilor.