ASEM pe podiumul Universiadei Republicane 2025

Academia de Studii Economice din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiada Republicană 2025, clasându-se pe locul III în clasamentul general pe echipe, într-o competiție la care au participat 14 instituții de învățământ superior din țară.

Distincția a fost acordată de Federația Moldovenească a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului, în semn de recunoaștere a performanțelor sportive obținute de echipele ASEM pe parcursul întregului program competițional.

La ceremonia de premiere la ediția din acest an a participat Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., academician.

În discursul său de salut, Alexandru Stratan a evidențiat faptul că ASEM promovează constant un stil de viață sănătos în rândul studenților, încurajând participarea la activități sportive și susținând inițiativele care consolidează comunitatea universitară.

Un aspect deosebit care merită evidențiat este faptul că ASEM a fost singura universitate care a participat la toate cele 21 de probe sportive incluse în programul Universiadei. Această participare integrală reflectă o mobilizare exemplară și demonstrează diversitatea și potențialul sportiv al studenților economiști.

În clasamentul final, stabilit în baza punctajului acumulat în toate competițiile, ierarhia a fost următoarea:

  • Universitatea de Stat din Moldova – IEFS – 154 puncte;
  • Universitatea Tehnică a Moldovei – 117 puncte;
  • Academia de Studii Economice din Moldova – 112 puncte.

Acest rezultat confirmă nivelul înalt de pregătire, implicare și spirit competitiv al sportivilor ASEM, precum și efortul constant al Departamentului de Educație Fizică și Sport în promovarea performanței și a valorilor sportive în mediul universitar.

Felicitări tuturor echipelor participante și antrenorilor pentru contribuția adusă la această realizare frumoasă!