ASEM premiată cu bronz la Campionatul Național Universitar de tenis de masă

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) marchează o nouă performanță remarcabilă în palmaresul său sportiv. Echipa masculină de tenis de masă a ASEM a obținut Locul III în cadrul Campionatului Național Universitar 2026, desfășurat la data de 23 martie a.c., în sala specializată a USM.

Competiția a reunit cei mai buni sportivi din mediul universitar, fiind caracterizată prin intensitate, precizie și un autentic spirit de fair-play. Reprezentanții ASEM s-au remarcat printr-un nivel tehnic deosebit, determinare și o excelentă coeziune de echipă, demonstrând că performanța este rezultatul unui efort susținut și al dedicării constante.

Componența echipei:

  • Sulima Ilie, gr. BA 254;
  • Gașlama Alexandru, gr. BA 236;
  • Reul Alexei, gr. INFa 241;
  • Mocan David, gr. BA 256;
  • Bătrîncea Daniel, gr. MKL 242.

Echipa este antrenată de maestrul în sport Feraru Valentina, a cărei implicare și profesionalism au contribuit esențial la această reușită.

Felicităm sportivii pentru dăruire, perseverență și pentru modul exemplar în care au reprezentat culorile ASEM. Medalia de bronz obținută confirmă, încă o dată, că excelența academică se îmbină armonios cu performanța sportivă.