În data de 4-6 august 2025, Luminița DIACONU, lector la Departamentul Limbi Moderne, Facultatea Relații Economice Internaționale, a reprezentat Academia de Studii Economice din Moldova la întâlnirea membrilor Comitetului Managerial al Acțiunii COST 22128 – ImpleMendez, desfășurată la Universitate din Vilnius.
Evenimentul a reunit peste 50 de cercetători, lectori și savanți din 30 de țări, oferind un cadru valoros pentru schimb academic, colaborare internațională și promovarea principiilor etice în audierile investigative. În cadrul adunării, s-au prezentat rezultatele obținute până în prezent, au fost stabilite obiectivele, bugetul acțiunii pentru următoarea perioadă de implementare și s-au conturat noile activități științifice: conferințe, trening-uri și publicații colective.
Participarea doamnei Luminița Diaconu a fost posibilă datorită sprijinului oferit prin programul COST (European Cooperation in Science and Technology), finanțat de Uniunea Europeană, confirmând angajamentul ASEM în promovarea unui mediu academic performant și implicarea activă în rețele europene de cercetare.