Stabilirea unor obiective mari şi scrierea carierei pe hârtie – au fost doar câteva din recomandările pe care studenții anilor întâi și doi le-au primit în cadrul workshop-ului organizat de Serviciul Marketing, Parteneriate și Carieră în colaborare cu membrii echipei HR din cadrul companiei Salt Edge Moldova.
Tinerii au fost îndemnați să fie cât mai creativi atunci când aplică pentru un job, prezentându-și CV-ul într-un mod cât mai original și interesant, au descoperit informații valoroase despre cum să-și stabilească obiectivele pentru cariera sa, cum să se diferențieze de ceilalți și cum să îți facă o strategie pentru a avea succes atât pe plan profesional cât și personal.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului UPGRADE – “Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (număr de referință: 101129166), co-finanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene.