În cadrul ședinței Senatului ASEM din 22.12.2021, a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor și premiilor câștigătorilor concursului „Cel Mai Bun Student ASEM”, ediția a XIX-a. Fiecare participant, prin conținutul dosarului, a reflectat competențe, sârguință şi dedicație.
În urma procesului de jurizare, realizat de către: Casian Angela – dr., conf. univ., Director al Şcolii Masterale de Excelenţă în Economie şi Business; Zaporojan Veaceslav – dr., conf. univ, Decanul Facultăţii „Economie Generală şi Drept” şi Rusu Aurelia – câştigătoarea Premiului Mare a Concursului „Cel mai Bun Student ASEM”, ediţia XVIII, au fost desemnați cei mai buni dintre cei buni.
Premiul Mare a fost oferit studentului Danila Victor, care a ridicat o primă bănească în valoare de 5500 lei.
„Concursul „Cel mai bun student ASEM” pentru noi, este o recunoaștere a eforturilor depuse și a performanțelor obținute pe parcursul anului academic. Este o apreciere a muncii perseverente și a dorinței constante de a deveni mai buni azi decât am fost ieri. Napoleon Bonaparte afirma că: „Victoria aparţine celui perseverent.”
Evident că succesul nostru era imposibil fără oamenii ce ne-au încurajat și au crezut în noi în tot acest timp. Pe această cale, mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să excelăm. În mod special le mulțumesc părinților pentru dragostea și încrederea lor necondiționată, cu multă caldură în suflet îmi exprim gratitudinea cadrelor didactice pentru faptul că ați contribuit la formarea şi dezvoltarea noastră profesională, cât și personală, totodată, suntem recunoscători pentru demonstrarea profesionalismului, dăruire și pentru faptul că au fost mereu modele demne de urmat. Mulțumim organizatorilor pentru buna desfășurare a concursului și desigur sponsorilor pentru sprijinul și premiile acordate.
Și pentru că suntem în pragul frumoaselor sărbătorilor de iarnă, le dorim tuturor sănătate, fericire, împlinire, succes în tot ce și-au propus să facă, pace și liniște în suflet. Sărbători fericite și la mulți ani!”, a declarat deținătorului Premiului Mare.
Pe locul I s-au plasat Codrean Violeta și Boldurescu Mihaela, cărora li s-a oferit câte un premiu bănesc în valoare de 4500 lei.
Premianţii locului II, Negoiţa Ioan, Burlacu Felicia, Margarint Denis au primit premii bănești în valoare de câte 3500 lei.
Câștigătorii locului III, Plămădeală Olivia, Simonov Alina, Colesnicova Vlada, Tomşa Cristina au primit câte 3000 lei fiecare.
Toți zece Cei mai Buni Studenți au primit medalii ASEM și diplome.
De asemenea, au fost oferite șase Premii Speciale a câte 3000 lei pentru Lipai Victoria, Burlacu Dumitru, Patraşco Veronica prin jurizarea sponsorului „JT International Trading” și pentru Guţu Cătălina, Şargu Cătălin, Calin Alina, prin jurizarea sponsorului Microinvest.
Toţi participanţii concursului care nu s-au regăsit în lista câștigătorilor, vor primi câte un Power Bank, Diplome de Participare, agende cu logo-ul ASEM şi sticle portabile.
Diplomele și premiile au fost înmânate de Rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei, Grigore BELOSTECINIC, care a felicitat studenții, dorindu-le în continuare realizări fructuase, preseverență și succese în toate şi de către Decanul Facultăţii „Economie Generală şi Drept”, Veaceslav Zaporojan.
Sponsorii concursului, „JT International Trading” SRL, „Microinvest” SRL şi „PricewaterhouseCoopers” au contribuit financiar la suplinirea premiilor, fapt pentru care Academia de Studii Economice a Moldovei și-a exprimat recunoștința și mulțumirea, oferindu-le companiilor sponsori Diplome de Gratitudine în semn de înaltă apreciere pentru promovarea culturii, susținerea tinerei generații și implicarea în buna organizarea a concursului.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 27.10.2021-17.11.2021 şi este organizat de Serviciul Marketing, Parteneriate şi Carieră al ASEM.