Colaborare Internațională: Vizită de lucru și susținerea tezelor de doctorat

În perioada 23-24 octombrie 2025, Școala Doctorală ASEM și Departamentul de Contabilitate, Audit și Analiză Economică au avut onoarea să primească în vizită de lucru următoarele personalități din domeniul științelor economice:

  • GROSU Veronica – doctor în științe economice, profesor universitar la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava;
  • BLIDIŞEL Rodica – doctor în științe economice, conferențiar universitar la Universitatea de Vest din Timișoara;
  • Cosmulese Gabriela – doctor în științe economice, lector universitar la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

Vizita a fost un prilej de discuții interesante referitoare la Programul comun de studii Contabilitate ASEM și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România, și la aspectele legate de organizarea și susținerea tezelor de doctorat în cotutelă.

Totodată, în această perioadă, Doamna GROSU Veronica a participat activ la susținerea a două teze de doctorat în domeniul „Contabilitate; Audit; Analiz ă Economică”, iar Doamna BLIDIŞEL Rodica a fost implicată în susținerea unei teze de doctorat în domeniul menționat.

Colaborările internaționale contribuie esențial la dezvoltarea comunității academice, prin schimbul de experiență, promovarea excelenței științifice și consolidarea legăturilor dintre instituțiile de învățământ superior.