În Academia de Studii Economice a Moldovei a devenit o tradiţie de a marca Ziua ASEM și Ziua Economistului prin organizarea mai multor manifestări ştiinţifice. În acest an, cu prillejul aniverării a 30 de ani de la fondarea ASEM, în zilele de 24 și 25 septembrie, s-a desfăşurat Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „30 de ani de Reformă Economică în Republica Moldova: prin Inovare şi Competitivitate spre Progres Economic.”
Această ediție a principalului eveniment științific anual al ASEM, a început cu mesajul de bun venit şi de felicitare din partea Rectorului ASEM, dr. hab., prof.univ., academician, Grigore BELOSTECINIC, care a menţionat: „Competitivitatea şi eficienţa vor reprezenta factorii determinanţi ai sustenabilităţii creşterii economice, concomitent cu folosirea eficientă a noilor oportunități, oferite de tehnologiile informaționale și de comunicare. În situaţia în care pentru Republica Moldova creşterea competitivităţii economice reprezintă o prioritate, obiectivul de dezvoltare al unei economii inovative trebuie să fie la fel, unul prioritar”.
Prezenţi la eveniment, cu mesaje au venit: Ministrul Educaţiei şi Cercetarii Republicii Moldova, Anatolie TOPALĂ, Rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prof. univ., Nicolae ISTUDOR, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. Tudorel TOADER. Oaspeții au felicitat ASEM-ul cu prilejul celei de-a 30-a aniversare și și-au arătat convingerea că, Academia de Studii Economice a Moldovei, pe parcurs, a devenit un prestigios centru educațional și științific, unde își exercită excelența un corp profesoral dedicat activității academice, pregătind generații de economiști cu înalt profesionalism.
Pe parcursul a două zile, 24-25 septembrie, participanții la conferință au prezentat rapoarte în cadrul a opt secțiuni tematice:
- Abordări inovative şi noi tendinţe în domeniul „Business şi Administrare ”
- Economie fundamentală şi aplicată.
- Integrare europeană, relaţii economice internaţionale şi multiculturalitate
- Carpe Scientiam: evoluţiile ştiinţelor sociale şi umanitare în economia cunoaşterii
- Econometrie şi statistică economică
- Trei decenii de reformă contabilă în Republica Moldova: experienţe, inovaţii, progrese
- Tehnologii informaţionale şi cibernetică economică
- Dimensiuni financiare ale economiei cunoaşterii
Au mai fost prezente delegaţiile oficiale de la Universitatea de Economie și Comerț din or. Kiev, de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Economică din Cracovia, Polonia, oaspeți de la universități din Turcia și Franța şi prof. univ., dr. Tudorel Andrei, Președintele Institutului Național de Statistică din București.
În ediția din 2021, în lucrările conferinței au participat peste 350 cercetatori din România, Bulgaria, Turcia, Israel, Franţa, Ucraina, China, Polonia şi alte ţări.
Limbile de lucru: engleză, franceză, română şi rusă.