Ediția a VI-a a Conferinței Științifice Internaționale „Dezvoltarea prin cercetare și inovare” – IDSC 2025 s-a desfășurat în data de 16 mai 2025, într-un cadru academic de prestigiu, reunind peste 85 de tineri cercetători (într-o agendă extinsă la peste 130 de participanți) din diverse țări, precum Republica Moldova, România, Spania, Ucraina, Pakistan, China ș.a.
Evenimentul a fost organizat de către Școala Doctorală a Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și nouă instituții academice de renume, printre care: Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea din Cantabria (Spania), Centrul pentru Probleme Industriale de Dezvoltare al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei (Harkiv) și Academia Națională de Statistică, Contabilitate și Audit din Kiev, Ucraina.
Ceremonia de deschidere a fost onorată de prezența personalităților din mediul academic, precum:
- Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., academician, Rector al ASEM;
- Victoria COCIUG, dr., conf. univ., Prorector pentru Cercetare și Parteneriate, ASEM;
- Svetlana MIHAILA, dr., conf. univ., Director al Școlii Doctorale, ASEM;
- Liliana IONESCU-FELEAGĂ, dr., prof. univ., Decan al Facultății de Contabilitate și Sisteme de Informații de Gestiune, Academia de Studii Economice din București, România;
- Veronica GROSU, dr., prof. univ., Director al Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România;
- Lucian-Aron BELAȘCU, dr., prof. univ., Director al Școlii Doctorale de Științe Sociale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, România;
- Dan TOPOR, dr., prof. univ., Director al Școlii Doctorale de Contabilitate, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România;
- Natalia TRUSKINA, dr., reprezentant al Centrului pentru Probleme Industriale de Dezvoltare al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, Harkiv.
În alocuțiunile inaugurale, invitații au subliniat rolul esențial al cercetării și inovării în dezvoltarea durabilă a societății contemporane, evidențiind contribuția semnificativă a doctoranzilor la progresul cunoașterii științifice. Totodată, a fost apreciată inițiativa organizării acestei conferințe drept o platformă valoroasă de dialog academic și schimb de idei între tineri cercetători și experți consacrați.
Lucrările conferinței s-au desfășurat în cadrul a șase secțiuni tematice: Economie și relații economice internaționale, Management și marketing, Finanțe, Contabilitate, Drept și Cercetare postdoctorală. Prezentările participanților au fost urmate de sesiuni interactive de întrebări și dezbateri, care au facilitat un schimb constructiv de opinii și experiențe. Ediția din acest an a conferinței a constituit un reper important în consolidarea rețelei academice internaționale, oferind tinerilor cercetători oportunitatea de a explora noi direcții de studiu, de a stabili parteneriate valoroase și de a-și regăsi motivația pentru continuarea activității științifice în beneficiul societății.
Exprimăm recunoștință tuturor moderatorilor pentru implicare și profesionalism, precum și participanților pentru contribuțiile valoroase. Vă așteptăm cu drag la următoarele ediții!