La 12 iunie 2024, Clinica Juridică de Consultanță în Afaceri ASEM a găzduit vizita reprezentanților American Bar Association Rule of Law Initiative (ABA ROLI) din SUA, care se află în Republica Moldova, pentru a participa la Conferința Clinicilor Juridice din Republica Moldova „Instruirea clinică juridică: între provocări și performanță”.
În calitate de oaspeți i-am avut:
- Dl Chijioke AKAMIGBO, director executiv al organizației Rising for Justice din Washington D.C., care este un lider în instruirea apărătorilor din domeniul justiției sociale și reprezentarea intereselor persoanelor cu venituri scăzute, în litigii de importanță majoră pentru bunăstarea acestora.
- Dna Bridget ARIMOND, profesor și director al programului de masterat în dreptule omului la Universitatea Northwestern, Pritzker School of Law (Facultatea de Drept) din Chicago. Dna Arimond este profesor în cadrul programului clinic juridic pentru drepturile omului, în cadrul căruia mentorează studenții de la licență (J.D.) și masterat (L.L.M.) în cazuri și proiecte ce țin de aplicarea normelor dreptului internațional al drepturilor omului, dreptului internațional umanitar și dreptului internațional penal.
- Camila VARGAS, Program Associate, Centrul pentru Programe Globale, Divizia Europa și Eurasia, Asociația Avocaților Americani – Rule of Law Initiative.
Oaspeții au vizitat oficiul Clinicii Juridice de Consultanță în Afaceri ASEM, Centrul de Studii Constituționale Educație a Drepturilor Omului și GLIA Impact Hub din cadrul ASEM. În cadrul discuțiilor oaspeții au fost interesați să afle despre specificul activității Clinicii Juridice de Consultanță în Afaceri ASEM, procesul de studii ce include pregătirea viitorilor juriști, relatând despre experiența universităților SUA în acest sens și disponibilitatea de a oferi suport și consultanță pentru dezvoltarea clinicilor juridice din Republica Moldova.
Această vizită a avut loc în cadrul proiectului „Justice4Youth: Abilitarea tinerilor prin asistență juridică”, subfinanțat de ABA ROLI Moldova, în contextul implementării programului „Susținerea Reformei Justiției Penale și Combaterea Corupției în Republica Moldova”, cu susținerea financiară a Biroului pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii (INL) al Departamentului de Stat al SUA.
Proiectul este realizat în cadrul Clinicii Juridice de Consultanță în Afaceri ASEM, cu implicarea profesorilor de la departamentul Drept și a practicienilor în domeniu.