Pe 2 octombrie 2024, Rectorul ASEM, dl Alexandru STRATAN, prof. univ., dr. hab., membru corespondent al AȘM, a efectuat o vizită la Universitatea de Economie din Cracovia, Polonia, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la înființarea acestei instituții și inaugurarea Anului Academic 2024-2025.
În cadrul vizitei, dl Alexandru STRATAN, a semnat un acord de colaborare cu Rectorul Universității din Cracovia, prof. univ., dr. hab. Bernard ZIEBICKI. Ambele părți și-au exprimat dorința de a consolida relațiile de parteneriat, deschizând astfel noi oportunități de colaborare între ASEM și Universitatea de Economie din Cracovia.