Cea de-a doua şedinţă a Consorţiului proiectului ERASMUS+, „Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine (COOPERA)”, număr de referinţă: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP s-a desfăşurat astăzi, 21.06.2021.
În cadrul întrunirii, discuţiile s-au axat pe obiectivele proiectului, pachetele de lucru, activitățile, rezultatele, livrabilele obţinute şi cele planificate, precum și cerințele de raportare şi comunicare/diseminare.
Pentru atingerea rezultatelor propuse, cei 14 parteneri,
1. Academia de Studii Economice a Moldovei – Grant Coordonator
2. Universitatea Tehnică a Moldovei
3. Universitatea Liberă Internaţională din Moldovei
4. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova
5. Uzhhorod National University, Ukraine
6. KROK University, Ukraine
7. V.N. Karazin Kharkiv National University, K Ukraine
8. Odessa National University of Economics, Ukraine
9. Ministry of Education and Science of Ukraine
10. Duale Hochschule Baden-Wurttemberg, Germany
11. University of Lleida, Spain
12. Varna University of Management, Bulgaria
13. Akademia WSB, Poland
14. European Policy Development and Research Institute of Maribor, Slovenia, sunt focusaţi pe următoarele activităţi:
- Dezvoltarea unui model de învățământ superior dual flexibil și generic în țările partenere din est;
- Elaborarea legislației naționale pentru integrarea cu succes a modelului de învățământ superior dual în Moldova și Ucraina;
- Creșterea capacităților instituționale și pilotarea modurilor specifice de învățământ superior dual ale instituțiilor de învățământ superior ale țărilor partenere.
Şedinţa s-a desfăşurat în regim online, în limba engleză.