După perioada în care tinerii și-au exprimat creativitatea și talentul în cadrul concursului de poezie „Pe aripi lirice”, astăzi, 23 iunie 2021, a avut loc Festivitatea de premiere a câștigătorilor şi participanţilor.
Academia de Studii Economice a Moldovei adresează felicitări tuturor celor 102 participanți din ţară şi de peste hotare, care au dat dovadă de creativitate, dragoste de creație și frumos, exprinând profunzime și expresivitate în poeziile compuse.
Membrii juriului, Irina Nechit și Dumitru Crudu, în urma evaluării, au desemnat:
PREMIUL MARE – Irina Cojocaru, elevă, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Republican „ARISTOTEL”;
Locul 1 – Vlada Gașițoi, studentă, anul I, Colegiul de Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”;
Locul 2 – Marcelina Simion, elevă, clasa a XII-a, Liceul Teoretic cu Profil Real ,,Mihai Marinciuc” și Luminița Grecu, studentă, anul II, Academia de Studii Economice a Moldovei.
Locul 3 – Felicia Cojocaru, studentă, anul IV, Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, Maria-Bianca Bolboașă, studentă, anul I, Academia de Studii Economice din București, și Maria Podaru, studentă, anul III, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă ” din Chișinău
Menţiuni – Adrian Covaci, elev, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din s. Slobozia Mare, Ruslan Mahmadbecov, student, anul III, Academia de Studii Economice a Moldovei, Mariana Hajder, absolventă, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, orașul Cantemir, și Diana Stroici, studentă, anul III, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
Premiul pentru originalitate – Maria Ganciu, elevă, clasa a XI-a, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București
Premiul special: Damian Spinei, student, ANMGD din Cluj-Napoca pentru poezia „Omagiu lui Nicolae Dabija”
Mulţumiri juriului, Librăriei „Cartier” și Bibliotecii Municipale ”B.P. Hașdeu” pentru parteneriat și oferirea premiilor de carte pentru câștigători.
Concursul a fost organizat de către Senatul Studențesc al ASEM în colaborare cu Comitetul Sindical al Studenților și Masteranzilor ASEM, în memoria regretatului poet Nicolae Dabija, ce a contribuit într-un mod inegalabil la dezvoltarea culturii atât în Republica Moldova, cât și peste Prut.
Cu prilejul marcării a 30 de ani de la fondarea Academiei de Studii Economice a Moldovei, pe data de 25 SEPTEMBRIE 2021, poeziile câştigătoare vor fi publicate într-o carte de poezii dedicate aniversării!