Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) împreună cu Centru Economic Austriac (Viena, Austria) are onoarea de a organiza în data de 6 mai 2025, forumul științific internațional Free Market Road Show 2025 (FMRS) – un eveniment de prestigiu care aduce în prim-plan dezbateri actuale privind economia liberă, migrația, globalizarea și viitorul piețelor internaționale.

- Data: 6 mai 2025
- Ora începerii: 10:00
- Locația: ASEM, Blocul F, sala 203.
Free Market Road Show este o inițiativă organizată de Austrian Economics Center, în parteneriat cu universități, think-tank-uri și instituții din peste 30 de orașe europene. Evenimentul reunește economiști renumiți, cercetători, antreprenori, studenți și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta provocările economice și sociale ale prezentului.
Ediția de la Chișinău va aborda o serie de teme relevante pentru contextul actual, printre care: impactul economic al migrației, provocările și oportunitățile pieței libere, antreprenoriatul într-o economie globalizată, precum și rolul statului și al reglementărilor în dezvoltarea economică durabilă.
Printre invitații speciali se numără Dr. Alexander TOKAREV, economist și profesor universitar, cunoscut pentru expertiza sa în domeniul migrației și economiei de piață. Participanții vor avea ocazia să asculte prezentarea acestuia și să interacționeze direct în cadrul sesiunilor de întrebări și dezbateri.
Participarea la eveniment este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înregistrarea participanților va începe la ora 9:30. Pentru a vă asigura locul, vă rugăm să vă înregistrați accesând linkul oficial al evenimentului: https://freemarket-rs.com/event/chisinau/
Vă invităm cu drag să participați la acest eveniment internațional de prestigiu, găzduit de ASEM – un spațiu al ideilor, al dezbaterii academice și al deschiderii către lumea economică contemporană!