Participarea studenților la activități de cercetare contribuie la formarea unei gândiri economice analitice și la dezvoltarea competențelor necesare pentru înțelegerea proceselor sociale și economice în contextul integrării europene.
Despre perfecționarea instrumentelor pentru reducerea inegalității veniturilor și diminuarea sărăciei populației în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova s-a discutat în cadrul mesei rotunde organizate de Secția Cercetări Sociale și Nivelul de Trai a Institutului Național de Cercetări Economice (INCE ASEM), pe data de 4 noiembrie 2025.
La eveniment au participat studenții anului I și II ai programului de studii Economie din cadrul Facultății Economie Generală și Drept, sub îndrumarea decanului facultății Oxana BARBĂNEAGRĂ, dr., conf. univ. Discuțiile au vizat aspecte esențiale privind măsurarea inegalităților, eficiența politicilor sociale și armonizarea indicatorilor de bunăstare la standardele Uniunii Europene.
Masa rotundă a reunit mediul academic și cercetătorii într-un dialog deschis, oferind studenților șansa de a înțelege din interior dinamica cercetării economice. Această experiență a stimulat interesul pentru explorare științifică, a consolidat spiritul critic și a cultivat abilitatea de a analiza fenomenele economice dintr-o perspectivă aplicată și realistă.










