Astăzi, 16 noiembrie 2022 a avut loc evenimentul de lansare a Clinicii Juridice de Consultanță în Afaceri ASEM.
Clinica Juridică de Consultanță în Afaceri (CJCA) ASEM își propune să devină o structură ce reunește cadre didactice și studenți voluntari, alături de profesioniști ai dreptului. CJCA va oferi servicii de asistență, reprezentare și documentare juridică pro bono, pentru întreprinderile mici și mijlocii, a întreprinderilor sociale și pentru viitorii antreprenori, contribuind la implicarea studenților în activități juridice menite să le dezvolte atât aptitudinile profesionale, precum și simțul responsabilității civice și sociale.
Evenimentul a început cu mesajul Rectorului ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru Corespondent al AŞM, menţionând că această Clinică va reprezenta o platformă de pregătire pentru viitorii specialişti din sectorul justiţiei, iar succesul acesteia va fi asigurat de interesul şi implicarea studenţilor.
Cu mesaje de salut şi de conţinut tematic, au venit:
- Vidaicu Mihaela, ABA ROLI Country Director, Moldova
- Belobrov Angela, Șeful Departamentului înregistrare și licențiere a
unităților de drept, Agenția Servicii Publice - Iudin Gheorghe, Șeful Direcției Juridice, Organizația pentru Dezvoltarea
Antreprenoriatului (ODA) - Zaporojan Veaceslav, Decanul Facultății „Economie Generală și Drept”,
ASEM - Armeanic Alexandru, Șeful Departamentului „Drept”, ASEM
Tighineanu Alexandra, dr., conf. univ. – managerul de proiect a prezentat pe larg conceptul Clinicii Juridice de Consultanță în Afaceri ASEM şi a evidenţiat oportunităţile de care vor beneficia studenţii.
Evenimentul a continuat cu Panelul de discuții „Impedimentele tinerilor la inițierea unei afaceri”, moderat de Rîmbu Daniela, studentă ASEM.
Speakeri în cadrul panelului:
- Bucos Tatiana, dr. conf. univ., Director Incubatorul de Afaceri ASEM
- Panuș Teodora, Președinta Consiliului Național al Tineretului
- Ceban Alex, student ASEM, Specialitatea Economie Generală, Ex-rezident al
Incubatorului de Afaceri ASEM, antreprenor - Grumeza Mihaela, absolventă ASEM, Specialitatea Economie Generală,
fondatoarea Azemurg Grup - Capmaru Iurie, absolvent ASEM, Specialitatea Economie Generală,
antreprenor - Fortuna Grigore, absolvent ASEM, antreprenor, producător cursuri online
- Rudoi Andrei, absolvent ASEM, fondator Because MD
Graţie lansării Clinicii Juridice de Consultanţă în Afaceri, studenții își vor spori competențele în domeniul dreptului afacerilor și vor beneficia atât de activități de instruire cât și de posibilitatea de a învăța prin activități practice.
Pagina de Facebook a Clinicii Juridice: https://www.facebook.com/clinicajuridicaasem
Adresa de e-mail: clinica.juridica@ase.md