În decembrie, studenții înmatriculați la programele de studii licență „Business și Administrare” și „Informatica Aplicată” – învățământ dual, au finalizat cu succes primul semestru, beneficiind de două locuri de învățare. Astfel, nouă săptămâni au studiat în #ASEM și şase săptămâni au obținut cunoștințe și deprinderi practice în cadrul întreprinderilor partenere: BC #MAIB SA; ÎM #EfesVitanta Moldova Brewery SA; ÎM #Moldcell SA; #Moldtelecom SA; #Starnet SA; #Crystal System SA; #AC Technologies SRL; #MGFengros” SRL. Pentru activitatea desfășurata în unitățile economice studenților li s-a achitat salariul
A fost prima experiență în învățământul dual la nivel universitar din Republica Moldova. Studenții au rămas cu impresii pozitive, menţionând că ”întreprinderile unde au activat le-au primit cu brațele larg deschise, personalul a fost foarte prietenos și receptiv și s-au simțit ca într-o familie, unde fiecare se ajută și se susțin reciproc, de la fiecare angajat au încercat să învețe cât mai multe moduri de a comunica și soluționa probleme practice”, a spus Roșca Laura.
Mulțumim mult partenerilor noștri pentru susținerea oferită în implementarea învățământul dual la nivel universitar!
Doar împreuna vom face lucruri frumoase!
Programele de studii la Ciclul I, Licență – „Business și Administrare” și „Informatică Aplicată” (ÎF), învățământ DUAL sunt pilotate în cadrul proiectului ”Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine (COOPERA)” ERASMUS +, nr. 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP.