ISSC 2026 – Conferința Științifică Internațională Studențească

În perioada 13–14 martie 2026, s-au desfășurat lucrările Conferinței Științifice Internaționale Studențești ISSC 2026, cu genericul „Provocările contabilității în viziunea tinerilor cercetători”.

Aflată la cea de-a X-a ediție, ISSC 2026 s-a afirmat ca un eveniment de referință în mediul academic și științific, reunind peste 140 de participanți din 9 universități, pasionați de cercetare în domeniul financiar-contabil. Conferința a oferit o platformă de schimb de idei, colaborare și dezvoltare a unor perspective inovative în cercetarea financiar-contabilă pentru tinerii cercetători de la Ciclul I (Licență) și Ciclul II (Masterat).

Evenimentul a fost inaugurat de Liliana Lazari, dr., conf. univ., șefa Departamentului Contabilitate, Audit și Analiză Economică, care a subliniat importanța cercetării în progresul științific și dezvoltarea societății.

Participanții la conferință au fost salutați de invitați de onoare, reprezentanți ai mediului academic din Republica Moldova, România și Ucraina:

  • Cociug Victoria, Prorector pentru cercetare și parteneriate ASEM;
  • Grosu Veronica, Director al Departamentului Contabilitate, Audit și Finanțe, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România;
  • Ionescu-Feleagă Liliana, Decan al Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Academia de Studii Economice din București, România;
  • Cenar Iuliana, Decan al Facultății de Științe Economice, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România;
  • Dumitrescu Alin, Departamentul Contabilitate și Audit, Universitatea de Vest din Timișoara, România;
  • Lazar Cristina, Universitatea „Ovidius” din Constanța, România;
  • Tanasie Anca, decan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova, România;
  • Volchek Ruslan, Department of Accounting, Analysis and Audit, Odessa National Economic University, Ucraina;
  • Bajan Maia, Decan al Facultății Contabilitate ASEM;
  • Mihaila Svetlana, Director al Școlii Doctorale ASEM.

Conferința a fost organizată de Facultatea Contabilitate a Academiei de Studii Economice din Moldova, în parteneriat cu opt universități:

  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România;
  • Academia de Studii Economice din București, România;
  • Universitatea din Craiova, România;
  • Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România;
  • Universitatea de Vest din Timișoara, România;
  • Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, România;
  • Universitatea Națională de Economie din Odesa, Ucraina;
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța, România.


Lucrările conferinței s-au desfășurat online, în 8 camere virtuale: două dedicate masteranzilor și șase studenților de la ciclul Licență. În cadrul acestora au fost prezentate 113 lucrări, abordând într-o manieră complexă și integrată probleme actuale din domeniul contabilității, auditului și analizei economice.

ISSC 2026 a constituit o platformă valoroasă de dialog și colaborare între tinerii cercetători, contribuind la dezvoltarea de noi direcții în cercetare, promovarea schimbului de idei inovatoare și formarea viitorilor specialiști în domeniul financiar-contabil.

Adresăm sincere mulțumiri partenerilor, participanților, invitaților și conducătorilor științifici pentru implicarea și contribuția la succesul acestei ediții a conferinței.