Pe data de 14 mai 2025, Academia de Studii Economice din Moldova a găzduit evenimentul de lansare a Programului de stagii plătite în serviciul public și a Programului comun de stagii, inițiative desfășurate de Guvernul Republicii Moldova și Delegația Uniunii Europene, în colaborare cu instituțiile administrației publice centrale.
Evenimentul a fost deschis de Angela Casian, dr., conf. univ. , prim-prorector și prorector pe activitatea didactică, care a subliniat importanța colaborării dintre mediul academic și instituțiile publice în formarea viitorilor profesioniști din administrație.
În cadrul sesiunilor tematice, Corina Ajder, Consilieră în Cabinetul Prim-ministrului, Magdalena Müller-Uri, Șefa Secției Cooperare a Delegației UE, și Alexandru Săndulescu, Înalt Consilier UE în domeniul energiei, au împărtășit perspective asupra rolului tinerilor în modernizarea serviciului public și a oportunităților oferite prin aceste programe de stagiu.
De asemenea, participanții au avut ocazia să audieze relatări inspiraționale din partea unor absolvenți ai edițiilor anterioare, precum Gheorghe Ciocoi, colaborator al Ministerului Afacerilor Externe, și Diana Ursu, angajată a Secretariatului Parlamentului – ambii beneficiari direcți ai programului, care și-au început cariera în sectorul public în urma acestor stagii.
Programul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, studenți sau absolvenți ai instituțiilor de învățământ din Republica Moldova și din străinătate. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 20 mai 2025, iar înregistrarea se face online, pe platformele: www.cariere.gov.md și www.eu4moldova.eu.
Evenimentul a fost moderat de Irina Cruceru, Manager Programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Academia de Studii Economice din Moldova susține participarea tinerilor la inițiative care promovează dezvoltarea profesională și implicarea activă în viața publică.