Pe data de 12 aprilie a.c., Centrul pentru Competențe și Inovare STEAM Innovation al Departamentului de Management și Antreprenoriat, Facultatea Business și Administrarea Afacerilor, a găzduit un atelier de leadership și antreprenoriat dedicat studenților masteranzi din domeniul de studii Business și Administrație. Tema abordată a fost optimizarea proceselor de recrutare și instruire, subiect de maximă importanță în contextul evoluției continuă a mediului de afaceri.
Invitatul special al evenimentului a fost Anatolii CACESOV, șef al direcției de distribuție de la Vion Impex SRL. Cu o vastă experiență și expertiză în domeniu, dl Cacesov a împărtășit perspective valoroase asupra eficienței proceselor de afaceri, concentrându-se în mod special pe aspectele legate de recrutare și instruire. Prezentarea sa a fost bogată în idei inovatoare și soluții practice, reprezentând o sursă de inspirație pentru toți cei prezenți.
Atelierul nu numai că a contribuit la îmbogățirea cunoștințelor participanților, ci și la consolidarea colaborării și schimbului de idei în cadrul comunității noastre academice și profesionale, astfel de evenimente continuând să sporească gradul de implicare și excelența în domeniile de interes pentru cei interesați.