În data de 26 ianuarie 2023 s-a desfăşurat Gala Angajatorilor de TOP, ediţia a 13-a, organizată de AXA Management Consulting.
Nominalizaţi în primii 10 cei mai buni angajatori, se numără partenerii strategici ai ASEM şi anume: Moldcell, Coca Cola HBC Moldova, EFES Vitanta Moldova Brewery, Japan Tobacco International, Victoriabank, Orange, cărora le adresăm sincere felicitări, ascensiune continău şi cât mai multe premii şi succese în palmares.
Menţionăm prezenţa la eveniment şi implicarea Serviciului Marketing, Parteneriate şi Carieră al ASEM în realizarea studiului pe componenta externă, raportul pentru această componentă prezentând detalii privind modul în care este cunoscut și apreciat employer brand-ul companiei de către grupuri țintă din exterior. Aceasta vine cu răspunsuri la următoarele întrebări:
- Cum este perceput brand-ul de angajator de către cei din exteriorul companiei?
- Cât de dorit este un job în cadrul companiei mele?
- Cum poate fi consolidat brand-ul de angajator si, respectiv, de atras mai multe talente?
Studiul Employer Brand Perception Survey este realizat anual de AXA Management Consulting.