Primul Atelier de lucru organizat de către ASEM în cadrul proiectului UPGRADE

În data de 27-28 martie 2024 a avut loc primul atelier de lucru în cadrul proiectului ERASMUS+ UPGRADE – “Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (număr de referință: 101129166), cofinanţat de Uniunea Europeană. Evenimentul s-a desfășurat în regim hibrid.

Atelierul de lucru a fost deschis cu un discurs din partea dnei Olesea SIRBU, Coordonator al proiectului UPGRADE, Prorector pentru Relații Internaționale și Proiecte Europene ASEM, cu o prezentare a obiectivelor, activităților și realizărilor importante ale proiectului, urmată de discursul susținut de către oaspeții de onoare ai conferinței: Alexandru STRATAN, Rector ASEM, dr. hab., prof. univ., m.c. al AȘM și Nadejda VELIȘCO, Secretar General al Ministerului Educației și Cercetării din Moldova.

Prima sesiune, moderată de dna Rodica CRUDU, dr., conf. univ., manager de proiect UPGRADE, a fost dedicată urmăririi angajabilității absolvenților de învățământ superior din perspectivă europeană și națională, în cadrul căreia partenerii au avut ocazia să cunoască mecanismul actual de plasare a absolvenților din cadrul IÎS din Republica Moldova, fluxul de informații între universități și minister, practica Universității din Valencia, Spania, instrumente și mecanisme de orientare în carieră utilizate de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România, precum și starea politicilor și practicilor de urmărire a absolvenților în statele membre ale UE și țările SEE.

A doua sesiune, moderată de dna Oxana BARBANEAGRĂ, dr., conf. univ., șef Serviciu Marketing, Parteneriate și Carieră, a fost dedicată experienței universităților din Republica Moldova în orientarea în carieră și monitorizarea capacității de angajare a absolvenților acestora, prezentată de Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat.

Evenimentul s-a încheiat cu un workshop, moderat de dna Tatiana BUCOS, dr., conf. univ., director al Centrului SMART Lab ASEM. Workshop-ul a fost dedicat recomandărilor privind monitorizarea gradului de angajare a absolvenților de studii superioare din perspectiva organelor de conducere ale universității, angajaților centrelor / departamentelor de ghidare în cariera și absolvenților universităților.

Pentru mai multe informații, va invităm sa accesați pagina instituțională a proiectului UPGRADE: https://bri.ase.md/enhancing-graduates-employability-tracking-in-moldova-upgrade/.