Profesor universitar, doctor habilitat în științe economice, Nadejda Șișcan la o frumoasă aniversare

Nadejda Șișcan, o frumoasă aniversare, o poveste de viață și activitate incredibil de romantică, indiferent de timpuri și istorie, cu nume mari și mici, dar valoroase…

Nadejda Șișcan – economistă, profesor universitar, doctor habilitat în economie s-a născut în orașul Taldî-Kurgan, Kazahstan. A studiat la Institutul economic-financiar din Sankt-Petersburg, Facultatea de Pedagogie, specialitatea Economie și Finanțe (1953-1957), după absolvirea căruia se stabilește în Moldova. A susținut teza de doctor în economie la Institutul Economiei Naționale „G. V. Plehanov” din Moscova (1969). Studii de post-doctorat la Institutul de Economie al Academiei de Științe a URSS, din Moscova (1976-1978), susținând teza de doctor habilitat (1979).
Activitatea pedagogică și-o începe ca profesor la sovhozul-colegiu din Mărculești, Floreni (1957-1960), unde a ținut cursuri de economie politică, evidență contabilă și finanțe. Apoi este lector, lector superior și docent (1970-1977) la Catedra politică a Universității Tehnice din Moldova; profesor universitar și șefă a catedrei Economie Politică la Universitatea de Stat din Moldova (1977-1991); profesor universitar și șefă a Catedrei de Economie Politică și Istoria Doctrinelor Economice la Academia de Studii Economice din Moldova (1991-1992).
N. Șișcan este unul din cei mai cunoscuți specialiști în problemele social-economice ale femeilor, publicând la această temă monografii și multe articole științifice (numărul publicațiilor depășind cifra de 160), participând la peste 25 de congrese și simpozioane la Moscova și Washington, Delhi și Beijing, Hanoi și New York, Atlanta și Bombay, Sankt-Petersburg și, desigur, Chișinău.
Andrei Cojuhari, dr.hab., prof.univ. a analizat performanța N. Șișcan în domeniul științific. A menționat că N. Şişcan este unul din cei mai cunoscuţi specialişti în problemele social-economice ale femeilor, publicând pe această temă patru monografii şi multe articole ştiinţifice, participând la peste 25 de congrese şi simpozioane: „Diapazonul intereselor sale ştiinţifice este mult mai larg, cuprinzând problematica economiei politice şi a istoriei doctrinelor economice, a economiei mondiale şi a relaţiilor internaţionale. A efectuat cercetări în domeniile planificării sociale şi al dezvoltării umane, al proprietăţii intelectuale şi a populaţiei, al modelului social-economic de dezvoltare a R. Moldova, promovând cu succes înspaţiul ştiinţific rezultatele cercetărilor ştiinţifice naţionale prin participare activă la reuniunile profesionale internaţionale. Este autoare a peste 180 de lucrări ştiinţifice şi metodice, privind economia muncii, concepţia dezvoltării omenirii, modelele social-economice de tranziţie la economia de piaţă.
Monografia ,,Социально-экономические проблемы женского труда” este prima lucrare în domeniul economiei politice în baza căreia, la Institutul Politic al Academiei de Stiințe din fosta URSS, Nadejda Șișcan și-a susținut titlul de doctor habilitat. Lucrarea a permis abordarea unei noi direcții de cercetare în economia politică. Aceasta a revoluționat abordarea problemei angajării femeii și implicării socioeconomice a acesteia, precum și a impus noi tendințe și o nouă terminologie în abordarea resurselor umane, inclusiv din punct de vedere statistic.
Iată un fragment din povestea susținerii acestei teze, publicand „Viața și nădejdea Nadejdei Șișcan”:
„…În scurt timp, la Universitatea Comercial-Economică „S. Plehanov” din Moscova a fost aprobată susţinerea disertaţiei (tezei) de candidat în ştiinţe. Tema viza problemele muncii femeilor. Autoarea, care şi-a asumat îndrăzneala de a face acest pas, trebuia să dea dovadă de mult curaj, bărbăţie, încredere şi o voinţă de fier. Şi ea a făcut-o, în perioada în care însăşi tema era una „îndoielnică” – o provocare de partea autoarei, care nu făcea decât să stârnească scepticism şi zeflemea de partea granzilor gândirii economice. Munca femeilor era o temă incomodă în condiţia ”lipsei necesităţii de a studia munca femeilor din punct de vedere politico-economic”.
Despre ce categorie de muncă a femeilor vorbiţi? Să fim serioşi! Misiunea femeii e casa, familia, grădina. De ce să lucreze? Bărbatul să aducă bani acasă!
Tema respectivă se considera a fi politică, nedemnă de o cercetare ştiinţifică. Dar, anume cu această temă, în această ambianţă vine Nadejda la Universitatea „Pleahanov”.
Disertaţia nimereşte din start în mâinile granzilor cercetării economice. Numele Leonid Ivanovici Abalkin era unul de referinţă. În pofida a tot şi toate, disertaţia a fost susţinută cu brio şi apreciată ca fiind una demnă de titlul de doctor habilitat. L.I Abalchin i-a sugerat autoarei să nu se oprească aici.”
Compartimentul „Gender in economy” semnat de Nadejda Șiscan, e dedicat formării, distribuirii și utilizării dreptului femeilor în Republica Moldova, luând în considerație tendințele moderne.
O deosebită atenție cercetătoarea acordă analizei calitative și cantitative, abordării structurale, remunerării muncii, crearea condițiilor de implicare a femeilor în business, precum și adaptării cadrului normativ legislativ, impozitării, politicii creditare, înlăturare a barierelor birocratice, etc.
,,Economia Politică Contemporană” – lucrarea analizează reformele socio-economice a Republicii Moldova, sistemul de formare, argumentare și necesitatea unor noi abordări teoretice și metodologice de implementare a lor.În primul rând, este clar delimitată teoria economică, Economics și economia politică, se arată unitatea lor, specificul și consecutivitatea studierii lor în cadrul instituțiilor de învățământ superior.
În al doilea rând, în premieră este identificat rolul economiei politice , luând în calcul performanțele științifice. O mare atenție se acordă problemei alegerii, dar și îmbogățirii, nu doar materiale, dar și intelectuale, luând în calcul sistemul legilor economice, dar și creșterea productivității muncii. O mare atenție este acordată muncii intelecuale și protecției juridice a proprietății intelectuale. În acest sens, reevaluând paradigmele dezvoltării umane, dialectica trecerii de la paradigma „Homo sapiens” la „Homo Economicus” și „Homo Intelligence” în corespundere cu soluționarea problemelor de gen. În al treilea rând, foarte original este determinat rolul economiei de piață și se formează particularitățile pieței moderne (ca factor regulatoriu, normativ-instituțional, informațional), dar și de analiză a concepțiilor economiei de tranziție (mai ales în Republica Moldova), unde este determinantă condiția și aspirația de integrare în Uniunea Europeană.
,,Cовременные социально экономические мегатенденции” este prima lucrare a autoarei elaborată pe baza utilizării noii metodologii de cercetare. Monografia este consacrată unei teme destul de actuale, care are o importanţăatât de nivelnaţional, câtşi de nivel global. Unul din principalele obiective ale Republicii Moldova fiind determinarea oficială a cursului strategic de integrare în UniuneaEuropeană, autoarea a considerat că pentru aplicarea în viaţă a acestei strategii, este necesară reformarea tuturor laturilor vieţiisociale, inclusiv a aspectului social-economic, luând în consideraţie toate realizările gândiri ieconomice contemporane.
Menţionăm faptul că, în Republica Moldova, la începutul procesului de reformare, a predominat doctrina economică liberală şi, numai înultimi idoi-trei ani, s-a acordat atenţie doctrinelor dirijistă, socială, instituţională şi informaţională.
,,Problemele contemporane ale științei economice la nivel național și global” – în această lucrare este cercetat în profunzime obiectul și metoda economiei politice. Se cercetează evoluția abordărilor metodologice a științei economice, al obiectului ei. În special problema acumulării avuției, formele de proprietate, influiența legilor economice, relațiilor de piață (avantaje și dezavantaje), e argumentat necesitatea reglării, soluționarea problemelor legate de mediul concurențial, luând în calcul necesitățile omului.
O mare atenție este acordată formelor moderne de capital (capitalul uman, instituțional, social, administrativ, politic, temporal, simbolic), dar și migrația populației și procesele integrationiste – o megatendință a economiilor contemporane.
,,Istoria și metodologia Științei Economice” – rol semnificativ în știința economica și în general în istoria doctrinelor economice o are lucrarea „Istoria și metodologia științei economice” co-autor Galina Ulian.
Pentru prima data sunt cercetate și sistematizate abordările metodologice generale în cercetarea doctrinelor șiestedeterminat specificul acestora pentru fiecare doctrina aparte, începând cu vremuri străvechi până în prezent. Acest lucru a permis evidențierea necesității și argumentarea posibilității trecerii la doctrina nouă – doctrina „noii economii”, care este elaborată în comun cu doctorul habilitat Zorina Șișcan.
Noțiunea de nouă economie apare în literatura socio-economică la sfârșitul sec. XX-începutul sec.XXI, dar fiecare cercetător contura, scotea în evidenșă doaro latură anume.
Noua economie a permis abordarea complexă, sistemică, interdisciplinară, sinergetică: aplicarea filosofiei, psihologiei, sociologiei, dreptului, istoriei economice, clemasticii, esteticei și eticii, elaborarea modelelor matematice, interdisciplinare.
Utilizarea acestor abordări metodologice a permis economiștilor vestiți ai lumii de a cerceta fenomene noi în economia contemporană, de a descoperi particularitățile care în totalitate caracterizează economia ca economie nouă, în condițiile megatendințelor moderne: globalizarea, informatizarea, intelectualizarea, inovațiile, orientarea socială ș.a., ceeace duce la formarea și dezvoltarea „Homo Intelligence”.
Carieră și familie? Se poate!
„Poate o doamnă îmbina cu succes cariera, activitatea științifică și obștească cu îndeplinirea funcțiilor de familie, rămânând o soție iubitoare, mamă grijulie, educator și confidentă, colegă și leader, totodată – femeie iubită în decursul vieții?”, este una din întrebările adresate de către directoarea Bibliotecii Științifice a ASEM, doamna Silvia Ghinculov – doamnei Nadejda Șișcan în cadrul unui interviu publicat în recenta apariție editorială: „Viața și nădejdea Nadejdei Șișcan”.
O să găsiți în carte reflectate poeziile lirice, de dragoste, care au fost scrise despre și pentru Nadejda Șișcan în perioada fericitei conviețuiri și care au fost adunate din multe alte cărți dedicate soției de către regretatul scriitor Constantin ȘIȘCAN («Океан тревоги», «Листья огня», «Нитью дыханья» ș.a.), dar și gânduri expuse în carduri de felicitare, albume, corespondență.
La finele articolului aducem secvențe din felicitare Doamnei Nadejda Șișcanu:
,,Mult stimată Doamnă Nadejda Șișcan, profesor universitar, doctor habilitat, din numele colectivului mare de profesori și studenți ai ASEM, vă exprimăm înalta noastră stimă și recunostință pentru tot ceea ce ați facut de-a lungul anilor pentru dezvoltarea știintei economice si pregătirea cadrelor economice de cea mai inalta calificare în Republica Moldova.
Să vă dea domnul si pe viitor multă sanatate, inspiratie in muncă și mulți, mulți ani alături de cei care vă sunt dragi.
La mulți ani înainte, Doamnă Nadejda Șișcan!
Cu deosebit și mult respect,
Grigore Belosticinic,
Rector ASEM, prof.univ., dr.hab., academician
Dumitru Tudoroi,
profesor universitar, doctor habilitat, membru corespondent al ARA,
Președinte a Asociației „Seniorii ASEM”
Urmărește-ne pe Facebook