Profesorul japonez de economie, Yoshii Masahiko, aflat într-o vizită în Republica Moldova a avut o întrevedere cu Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AŞM.
În cadrul întâlnirii, discuţiile s-au axat pe subiecte precum: extinderea și dezvoltarea relațiilor de colaborare, identificarea noilor oportunităţi pentru studenţi, consecințele pandemiei Covid-19 asupra învăţământului superior, organizarea cercetărilor ştiinţifice la nivel internaţional ş.a.
Academia de Studii Economice din Moldova evoluează continuu, iar tendința de perfecționare şi abilitatea de adaptare la cerințele societății, au plasat ASEM-ul pe treapta celor mai atractive instituții de învățământ superior din Republica Moldova, cu recunoaștere internațională.